Conducerea SC Administraţia Domeniului Public SA Oradea anunţă că, atât Ştrandul Ioşia, cât şi Ştrandul Municipal vor fi deschise şi în ziua de Rusalii, respectiv luni, 4 iunie. Prin urmare, în zilele de sâmbătă, 2 iunie, duminică, 3 iunie şi luni, 4 iunie, intrarea în cele două ştranduri se va face cu plată pentru toţi vizitatorii. Programul de funcţionare a celor două ştranduri este între orele 8.00 şi 20.00, biletul de intrare pentru adulţi costă 9 lei, iar pentru elevi şi studenţi 4 lei.