Recent, în urma unei iniţiative venite din partea secretarului de stat Lucia Ana Varga, din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, în municipiul Oradea, a fost lansat un proiect cu caracter socio-economic, intitulat "Femei pentru femei". În 21 ianuarie a.c., începând cu ora 09.30, în cadrul Hotelului Melody, din Oradea, va avea loc prima întâlnire a grupului de iniţiativă.

Premisele de la care porneşte proiectul sunt următoarele: femeile sunt retribuite mai puţin decât bărbaţii care ocupă aceleaşi funcţii şi au şanse mai mici de a progresa în carieră, statutul social al femeii a restrâns de multe ori accesul la educaţie. Cele cinci femei care au format grupul de iniţiativă sunt: Lucia Varga, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, prof. univ. dr. Liana Cozea din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea, Lavinia Davidescu, director medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, şi Liliana Antonescu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor. "Femeile trebuie să fie conştiente că într-o societate competitivă cea mai bună cale de a reuşi este îmbunătăţirea pregătirii profesionale. Numai cu încredere femeile pot să îşi sporească pregătirea profesională şi să câştige un rol activ în societate", a precizat Lucia Varga, secretar de stat.