Flash rutier
Acroşată pe trecere
O femeie de 58 de ani, din municipiul Oradea, T.R., a fost acroşată în timp ce traversa strada pe marcajul pietonal de pe B-dul G-ral Magheru din Oradea, de un autoturism Dacia 1300, înmatriculat în judeţul Bihor, al cărui conducător auto a coborât din autoturism şi a purtat o discuţie cu aceasta, fără însă a anunţa Poliţia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii Serviciului Rutier au identificat şoferul ca fiind orădeanul L.N.N., de 19 ani. În urma evenimentului rutier, femeia de 58 de ani a suferit leziuni uşoare, fiind totuşi internată în spital pentru supraveghere de specialitate.
Biciclist accidentat
Luni seara, pe strada Ştefan cel Mare din Oradea, minorul A.M., de 15 ani, în timp ce circula cu bicicleta, din cauza neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism Dacia 1310, care staţiona pe partea carosabilă. În urma evenimentului rutier, minorul biciclist a suferit leziuni uşoare.
Opt permise de conducere suspendate
Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor au aplicat, luni, 343 sancţiuni contravenţionale, din care 143 pentru depăşirea limitelor legale de viteză, cinci pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare, una pentru conducere sub influenţa alcoolului, au fost sancţionaţi 32 de pietoni pentru nerespectarea normelor de circulaţie rutieră privind traversarea părţii carosabile şi au fost aplicate 162 de sancţiuni pentru alte abateri.
Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării opt permise de conducere.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.