Fonduri mai mari pentru farmacii, în 2006
Potrivit raportărilor făcute, în aceste zile, de farmacişti la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor, până în prezent, 25 de unităţi farmaceutice bihorene şi-au epuizat plafoanele din luna ianuarie pentru eliberarea de medicamente compensate şi gratuite. Însă speranţe se întrevăd, pentru că farmaciile bihorene vor beneficia în acest an de fonduri majorate cu aproape 50 la sută.
Dintre cele 25 de farmacii care au sistat eliberarea de compensate pentru luna ianuarie, 16 sunt din Oradea, iar nouă din judeţ. Este vorba de următoarele unităţi orădene: Procardia, Magistra, Farmimpex, Adonia, Lavanda (ambele puncte de lucru), Artemis, Cristiana, Hygea, Montero, Sanifarm (toate punctele de lucru), Olymp şi Rodia, precum şi de Meredis Farm, din Săcueni, Gelenica, din Vadu Crişului, Althea Farm, din Sălard, Eusebia Farm, din Şuncuiuş, Merienn, din Diosig, Humanitas, din Ştei, Farmasal Impex, din Salonta, Rodia, din Aleşd, Sante Farm, din Şimian. Este posibil, însă, ca farmaciile să beneficieze de fonduri suplimentare, chiar şi pentru luna ianuarie, existând, în acelaşi timp, şanse ca eliberarea de medicamente compensate să decurgă mai bine în acest an, întrucât bugetul alocat sistemului farmaceutic bihorean, pentru 2006, este mai mare cu 48 la sută faţă de cel din anul trecut. Potrivit purtătorului de cuvânt al CAS Bihor, Oana Giurcă, la capitolul medicamente cu şi fără contribuţie personală au fost alocate 28,7 milioane RON, pentru medicamentele prevăzute în tratamentul bolilor cronice cu risc crescut cuprinse în programele naţionale, 20.000 RON, în timp ce segmentul materiale sanitare specifice utilizate în programele naţionale beneficiază de 70.000 RON. Din suma totală a bugetului acordat sistemului farmaceutic bihorean, 2,7 milioane RON sunt destinate eliberării de compensate în primul trimestru al anului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.