Fundaţia Încrederea - Încălţăminte gratuită pentru nevoiaşi
Fundaţia Încrederea a organizat, la sfârşitul săptămânii, o distribuţie gratuită de încălţăminte. Persoanele nevoiaşe au primit şi şampon, detergent, săpun, pastă de dinţi, căciuli, mănuşi şi fulare. Acţiunea continuă şi în următoarele două zile.
Potrivit organizatorilor, acţiunea a venit în întâmpinarea nevoilor celor care se confruntă cu probleme financiare, la sediul Fundaţiei fiind aşteptaţi pensionari, mame singure, persoane la limita subzistenţei. De joi şi până sâmbătă, aproape 300 de persoane au trecut pragul Fundaţiei Încrederea, alte două sute fiind aşteptate azi şi mâine. "Au fost toate categoriile de beneficiari, de la mame singure la pensionari. Am beneficiat de ajutorul orădenilor, care au donat încălţăminte. Îi aşteptăm să facă lucrul acesta în continuare. Cei care au încălţăminte pe care nu o mai folosesc ne pot contacta, iar noi mergem la domiciliul lor să o ridicăm. Chiar dacă este doar o pereche, pentru cineva în nevoie este foarte importantă", a precizat Radu Ioan, asistent social în cadrul Fundaţiei Încrederea. Beneficiarii trebuie să fie din Oradea şi să se încadreze într-una dintre următoarele categorii: persoane în vârstă, singure, peste 60 de ani, fără aparţinători sau alte rude (cu venituri până la 400 RON); pensionari peste 65 de ani care locuiesc în chirie, au copii care nu sunt încadraţi în câmpul muncii şi întâmpină dificultăţi financiare în plata chiriei (au venituri până la 500 lei); pensionari peste 60 de ani (soţ-soţie), fără aparţinători, ale căror venituri să nu depăşească 500 lei împreună; mame singure ale căror venituri să nu depăşească 400 lei; familii aflate în dificultate cu copii minori ale căror venituri nu depăşesc 500 lei; copii minori care au un singur părinte şi au încălţămintea deteriorată; copii minori fără părinţi care sunt crescuţi de bunici. Distribuţia gratuită continuă şi astăzi, beneficiarii urmând să primească inclusiv pâine, dar şi mâine, la sediul Fundaţiei de pe strada Cuza Vodă nr. 22 ap. 5 din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.