Fundaţia People to People, o mână întinsă persoanelor nevoiaşe
În urmă cu mai bine de zece ani, în municipiul Oradea, a luat fiinţă Fundaţia "People to People". Având ca scop promovarea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate din comunităţile judeţului, sute de persoane au devenit beneficiare ale serviciilor oferite de Fundaţie. Primul pas al Fundaţiei a fost înfiinţarea casei de tip familial "David", ce promovează şi ocroteşte drepturile copilului.
Treptat, diversitatea serviciilor oferite de Fundaţie s-a lărgit, astfel că în programele acesteia au mai fost cuprinşi tinerii care părăsesc centrele de tip rezidenţial, persoanele vârstnice şi persoanele cu dizabilităţi. Activitatea propriu-zisă a Fundaţiei "People to People" a debutat în anul 2000. Unul dintre primele programe a fost casa de tip familial "David". Scopul acestui program constă în promovarea şi ocrotirea drepturilor copilului. Dintre obiectivele acestui serviciu ar fi de amintit scăderea riscului de abandon al copiilor sau de instituţionalizare îndelungată, precum şi schimbarea mentalităţii şi atitudinii greşite faţă de copilul aflat în dificultate. Casa de tip familial este o structură de tranzit, care permite îngrijirea temporară a copilului în drumul spre o situaţie stabilă, dându-i acestuia posibilitatea de a se dezvolta normal şi reface din punct de vedere fizic şi emoţional în urma separării de familia naturală şi eventual a instituţionalizării lui. Beneficiarii sunt copii cu vârste între 2-7 ani aflaţi în dificultate. Nu au fost neglijate de specialiştii Fundaţiei nici persoanele cu dizabilităţi şi cele instituţionalizate. Astfel, pentru tinerii care părăsesc instituţiile de tip rezidenţial, Fundaţia derulează un proiect de integrare socio-profesională. Serviciile acordate de centru sunt de reabilitare multifuncţională, educaţie, instruire, ergoterapie, autonomie personală, consiliere pentru tineri şi părinţi.
str. republicii nr. 36, langa Hotel Atrium; 0359/411700, office@people2people.ro