Cu cât un stat este mai dezvoltat, cu atât relaţiile dintre membrii societăţii se amplifică, devenind tot mai complexe. Practic, toţi membrii societăţii sunt la un moment dat clienţi ai unor servicii sau bunuri furnizate de alţi membri ai societăţii. Dar oare furnizorii nu se gândesc că ar putea deveni la rândul lor, clienţi? În calitate de client, în data de 16 august 2004, am solicitat societăţii PECO, să-mi livreze la domiciliu o butelie cu gaz lichefiat. Trebuia ca în ziua următoare să mi se onoreze comanda. Am aşteptat, însă, în zadar. La reclamaţia telefonică ni s-a răspuns că au avut foarte multe comenzi şi, întrucât joi maşina trebuie să plece în judeţ urmează să primim comanda de abia vineri! Pentru a fi mai sigur, vineri dimineaţa, am apelat telefonic serviciul comenzi butelii, confirmându-mi-se că maşina a plecat pe traseu cu 100 de butelii şi deci să stau liniştit că mi se va onora comanda. Am stat toată ziua acasă, pentru a putea prelua butelia, dar n-a venit! Sâmbătă şi duminică nu se lucrează, nu-mi rămânea decât să aştept comanda până săptămâna viitoare. Ce e de făcut? Cu ceva timp în urmă, societatea în cauză era în mare fierbere de grija că-şi vor pierde clienţii. Acum au uitat. Mă întreb ce ar fi făcut o persoană care nu se poate deplasa în afara casei? Ar fi mâncat doar hrană rece, sau s-ar fi rugat de cineva să-i procure cumva o butelie? Probabil aşa se întâmplă în economia de piaţă? Ce concluzie am putea trage de aici? Ar fi oare necesară schimbarea de la conducere a actualului partid de guvernământ? Şi odată cu el şi o reorganizare a conceptului economic, a relaţiei vânzător-cumpărător? Vă mulţumesc şi să sper că democraţia în adevăratul înţeles al cuvântului va triumfa în România.