Găsit acum trei luni, Un micuţ surdo-mut îşi caută identitatea
La sfârşitul lunii aprilie a.c., la Centrul de Primire Minori din Oradea a fost adus un copil, de aproximativ 10-12 ani, la prima vedere surdo-mut. La acea dată, fusese găsit de un poliţist orădean într-o familie de rromi de pe strada Carol Davila, din Oradea. Potrivit actelor întocmite la internarea sa în Centrul de Minori, copilul era dezbrăcat la data găsirii lui, familia de rromi dându-i obiectele vestimentare cu care a fost internat: un pulover de culoare roşie, o geacă de aceeaşi culoare, pantaloni şi o căciulă de culoare neagră.
De atunci şi până azi, nu s-a stabilit identitatea copilului şi nici de unde ar putea proveni el. Din acest motiv, de curând, conducerea Centrului de Primire Minori a sesizat Poliţia, care întreprinde, în acest moment, operaţiunile specifice de identificare.
Directoarea Centrului, dna Delia Negruţiu, ne-a spus că, de la data internării copilului în centru, acesta s-a comportat ca un copil oarecare, în limitele handicapului său. Chiar dacă nu vorbeşte, băiatul aude câte ceva şi cunoaşte animalele, putând imita sunetele produse de acestea. De asemenea, el îşi manifestă intenţia de a pleca, reproducând uruitul trenului. Îi place să se joace mai mult singur, dar demonstrează că are nevoie de afecţiune. Îi place să arunce obiecte şi să ronţăie jucăriile care îi ajung pe mână.
"Există elemente în comportamentul lui care ne fac să credem că ar fi fost instituţionalizat în vreo casă de copii, dar, din verificările făcute de noi, nu a rezultat faptul că ar fi fugit din vreunul dintre centrele din judeţul nostru vreun copil cu aceste semnalmente", ne-a declarat directoarea Centrului.
Poliţia face un apel la toate persoanele care pot da relaţii despre micuţ să o înştiinţeze, în vederea identificării lui şi a clarificării situaţiei sale.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.