Gata vacanţa pentru preşcolari şi şcolarii de I-IV
Copiii din învăţământul preşcolar şi elevii din ciclul primar revin la cursuri, luni, după o vacanţă de o săptămână. Cursurile în acest an şcolar au început în 14 septembrie şi se vor încheia în 11 iunie 2010, însumând 35 de săptămâni de şcoală (173 de zile lucrătoare). Anul şcolar 2009 - 2010 este structurat în două semestre, astfel: semestrul I (14 septembrie 2009 - 29 ianuarie 2010), întrerupt de vacanţa de iarnă (19 decembrie 2009 - 3 ianuarie 2010) şi semestrul II (8 februarie 2010 - 11 iunie 2010). În primul semestru, a fost prevăzută vacanţa pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV, iar în intervalul 30 ianuarie - 7 februarie 2010 este programată vacanţa intersemestrială. Cursurile semestrului al II-lea vor începe în 8 februarie 2010 şi vor dura până în 11 iunie 2010. Elevii vor fi în vacanţa de primăvară în perioada 3 - 11 aprilie 2010. Vacanţa de vară va dura între 12 iunie 2010 şi 12 septembrie 2010.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.