Sofia Roman a împlinit, recent, venerabila vârstă de 100 de ani, iar acest moment emoționant a fost marcat așa cum se cuvine de către o parte din familia ei împreună cu câțiva prieteni.


Născută pe data de 5 martie 1925, în localitatea Dobrești, Sofia Roman a absolvit 6 clase, iar în tinerețe a lucrat la Fabrica de armament din Brașov. Cărările vieții au adus-o din nou în Bihor datorită faptului că s-a căsătorit cu Tănase Roman, iar după aceea a lucrat mai mulți ani la crescătoria de pui și la CAP Ghiorac. A avut trei fete și un băiat, precum și cinci nepoți. Viața Sofiei Roman a fost una simplă și plină de dragoste alături de alesul inimii și copiii lor. A fost de o luciditate extraordinară până la vârsta de 95 de ani și ce este demn de remarcat nu a luat niciodată medicamente. De fapt, Sofia Roman și acum ține minte evenimentele din cel de-al doilea Război Mondial, depănând amintiri pe care parcă le-a „trăit ieri”, atrăgând întotdeauna atenția când vorbește despre acest subiect. Cum întotdeauna într-o comunitate sunt și oameni de o valoare aparte și la Ghiorac unul dintre oamenii de seamă a satului este Ioan Sala, inginer agronom, un om de o calitate excepțională care a dat „tonul” unei surprize deosebite pentru Sofia Roman. Ioan Sala a luat legătura cu Pavel Mercea, nimeni altul decât președintele Organizației Municipale Oradea a Pensionarilor, iar acesta a răspuns cu mare plăcere invitației de a „călca” pragul celei care a depășit, de curând, un secol de viață. Și cum, întotdeauna, oamenii de calitate au prieteni de aceeași valoare, Pavel Mercea a sosit la Ghiorac însoțit de prietenul lui, Nicolae Meseșan, un nume cu mare greutate în presa bihoreană, dar și națională, el fiind un fotoreporter de mare clasă, printre „clișeele” sale numărându-se inclusiv chipul lui Nicolae Ceaușescu. Așadar, săptămâna trecută pragul casei Sofiei Roman a fost trecut de Ioan Sala, Pavel Mercea și Nicolae Meseșan constituiți în „Grupul de prieteni”, ei venind foarte bine „înarmați” cu o plachetă jubiliară în semn de „Prețuire și respect la aniversarea unui secol de viață, sănătate și liniște pentru anii care urmează să-i trăiți”, un buchet splendid de flori și, bineînțeles, nelipsita șampanie aniversară. „Pot spune că am trăit un moment unic, deocamdată, în viața mea, un moment pe care, cu siguranță, nu îl voi uita niciodată. Au fost clipe deosebite, pline de o încărcătură emoțională aparte. Îi urez și pe această cale multă sănătate celei care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, Sofia Roman, iar familiei ei, una deosebit de ospitalieră, multă fericire în viață”, a afirmat, pentru CRIȘANA, Pavel Mercea, președintele Organizației Municipale Oradea a Pensionarilor, cel care deține și funcția de președinte a Asociației Județene de Handbal.