Sâmbăta trecută, a avut loc o petrecere cu scop caritabil, Anti Valentine’s Day, organizată de grupurile de voluntariat Leo și Interact Oradea. Luminile, dar și inimioarele roșii sau negre din Clubul Life au surprins, perfect, tema petrecerii. La toate acestea se adaugă prezența unui DJ, deschis sugestiilor publicului.

Toate elementele menționate mai sus au contribuit la conturarea unei seri de neuitat. Unul dintre momentele care mi-au rămas întipărite în memorie a fost cel în care, împreună cu prietenii cu care venisem, am dansat o „mini-horă”. Ideea de „find your half”, realizată prin intermediul cărților de Pocker, a fost o idee ingenioasă și, în același timp, distractivă. Împreună cu un membru de la Grow, din Brazilia, am fost una dintre perechile câștigătoare. Această situație dovedește că, prin petrecerea organizată de Leo și Interact, poți cunoaște multe alte persoane, chiar din alte colțuri ale lumii. Acest eveniment a fost ocazia ideală să mă reîntâlnesc cu prieteni dragi, iar alții să mă surprindă cu apariția lor. Noaptea de sâmbătă va rămâne pentru mine o amintire minunată pe care nu o voi uita prea curând.

Miruna MIRON  

Foto: Dan Mihai, Clara Baiguera, Antonia Mitrașca