Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în organizarea Protopopiatului Ortodox Marghita, un transport de produse alimentare a fost predat, după trecerea frontierei Sighet - Slatina, către dr. Ion Botoș, liderul românilor din dreapta Tisei, Maramureșul Istoric, Ucraina.

Nevoia alimentelor, resimțită tot mai mult în Ucraina, urmare a stării de război, este semnalată de cei peste 2.000 de români din satele Mircea și Poroșcovo, urmașii străjerilor de hotar, trăitori în Carpații Păduroși și Ucrainieni, în apropierea Slovaciei, cei care astăzi păstrează un fond de vorbire a limbii române vechi, arhaice.

Prin implicarea Consulatului României în Slatina, a consulului Grațian - Florin Pârvu, a Uniunii Regionale a Românilor din Dreapta Tisei - Dacia, președinte dr. Ion Botoș, au fost transportate bunuri și alimente de la declanșarea agresiunii militare.

Demersul colectei credincioșilor bisericilor ortodoxe din Marghita, Sălard, Tria și Orvișele din Protopopiatul Marghita, cu jertfa brutarului Flore Mal din Picleu, prin cele 20 de pâini și încă pe atâtea pungi cu pogăci, au însumat peste 1000 de kilograme de alimente transportate dincolo de frontiera României de către preoții Ionuț Jolța și Tiberiu Moraru. Este semnalul altor donații pregătite prin credincioșii bisericilor, chiar al Primăriei Municipiului Oradea, care este partener în proiectele culturale cu românii din Ucraina de mai mulți ani.