În 2125, Bihorul ar trebui să aibă zero locuitori
Dacă populaţia continuă să scadă,
Sărăcia depopulează constant judeţul Bihor. Numărul copiilor este din ce în ce mai mic, la fel ca şi cel al femeilor fertile. Conform datelor finale ale recensământului din 2002, primite de Direcţia Judeţeană de Statistică, numărul copiilor şi cel al femeilor fertile este din ce în ce mai mic, iar numărul deceselor creşte continuu. Scăderea cea mai accentuată a populaţiei judeţului se va înregistra în perioada 2015-2020, când numărul de locuitori se va cifra la aproximativ 450.000. În cazul în care condiţiile actuale de trai nu se mai schimbă, conform unui simplu calcul matematic, în anul 2125, în Bihor nu ar mai exista nici un locuitor, lucru însă aproape imposibil.
Degradarea nivelului de trai, şomajul, incertitudinea zilei de mâine, stresul, emanciparea femeii sunt principalele cauze din pricina cărora nu se mai nasc copii în ţară. Nici măcar preoţii nu reuşesc să îi mai înduplece pe enoriaşi să facă mai mulţi copii. De la Recensământul din anul 1992, până la cel de la începutul anului 2002, populaţia judeţului a scăzut cu circa 40.000 de oameni. Acest lucru s-a datorat unei natalităţi în continuă scădere, pe fondul unei rate a mortalităţii tot mai mare.
Scade numărul femeilor fertile
Ultimele date arată că populaţia judeţului a fost în luna martie a anului 2002 de 600.246 de locuitori faţă de 633.094 în anul 1992. Conform specialiştilor din cadrul Direcţiei Judeţene de Statistică, populaţia judeţului va continua să scadă. Datorită natalităţii tot mai mici, a scăzut de la an la an şi numărul femeilor fertile. "După anul 1989, s-au născut tot mai puţini copii, aşa că, după anul 2016, când se consideră că fetele născute la începutul anului 1990 vor ajunge la fertilitate, populaţia din judeţ va scădea mai accentuat", spune Zoltan Krausz, directorul adjunct al DJS Bihor. "Apogeul" de scădere va fi în perioada 2016-2022, când se preconizează că populaţia judeţului va scădea cu 40 de procente.
În 2125, nu vor mai exista oameni în Bihor
După un calcul matematic simplu, dacă scăderea populaţiei judeţului ar fi constantă, în anul 2125, pe teritoriul Bihorului nu ar exista nici un locuitor. "Acest lucru este aproape imposibil, spune directorul adjunct al DJS, Zoltan Krausz. "Pe lângă toate calculele matematice şi datele statistice ce rezultă, mai intervin tot felul de condiţii şi factori care modifică datele prezumtive. Se poate întâmpla să aibă loc calamităţi sau epidemii care ar putea duce la depopularea unui teritoriu."
Cea mai drastică scădere a populaţiei a avut loc între 1870-1880
În anul 2022, se presupune că populaţia va fi de doar 450.000 de locuitori, ceea ce înseamnă că va ajunge la nivelul anului 1900, când în Bihor locuiau, conform recensământului din acel an, 423.482 de oameni. Conform datelor existente, populaţia judeţului a crescut continuu începând cu anul 1800. În anul 1890, în judeţ trăiau 345.035 locuitori, pentru ca la recensământul din 1930 să fie înregistraţi 510.318 locuitori. O scădere masivă a populaţiei, asemănătoare ca proporţii cu cea preconizată pentru anul 2022, a avut loc între anii 1870-1880. Atunci, populaţia judeţului a ajuns de la 362.630 de locuitori în 1869, la doar 270.560 la recensământul din anul 1880, pentru ca să crească din nou cu circa 70.000 de locuitori în următorii 10 ani. Atunci, scăderea masivă a populaţiei a avut loc pe fondul încorporărilor a numeroşi tineri în armata austro-ungară, coroborate cu începerea migraţiei în Statele Unite. Trebuie ţinut cont însă şi de reorganizarea teritoriului din aceea perioadă, astfel că o parte a localităţilor au aparţinut altor judeţe.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.