Ieri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 54 din Oradea, secţia învăţământului special, formată din două grupe (una cu copii cu autism şi alta, cu dizabilităţi motorii şi asociate), împreună cu copiii din învăţământul de masă de la grădiniţele partenere (GPP 37, GPP 51 şi Grădiniţa Particulară "Crinul") au marcat evenimentul prin acţiuni ce vizează integrarea în comunitate a copiilor cu dizabilităţi. Mottoul sub care s-au desfăşurat activităţile a fost "Împreună suntem mai puternici".

Cu acest prilej, au fost organizate activităţi plastice şi practice, jocuri de mişcare şi cântece, împreună cu copiii din învăţământul de masă. În acorduri de chitară, Ioana Corompaki, profesor psihopedagog la GPP nr. 54, a început programul cu câteva cântecele dedicate copiilor, cum ar fi "Bate vântul frunzele" sau "În pădurea cu alune", reuşind să creeze, alături de cei mici, o adevărată atmosferă de sărbătoare. Copilaşii au participat cu însufleţire şi la atelierele de creaţie care au urmat, confecţionând podoabe de Crăciun din hârtii colorate. În final, copiii grădiniţelor partenere au făcut un mic dar copiilor cu dizabilităţi din Grădiniţa 54. "Acţiunea a vizat conştientizarea şi sensibilizarea copiilor din învăţământul de masă cu privire la faptul că toţi suntem unici, dar şi de a sublinia rolul lor în integrarea copiilor cu dizabilităţi", ne-a spus Ioana Corompaki, profesor psihopedagog la GPP nr. 54. De la GPP 54, la reuşita acţiunii au mai contribuit: Dana Tomozei, profesor psihopedagog în cadrul instituţiei, Adriana Susa, kinetoterapeut, educatoarele de la cele două grupe: Elisabeta Rada şi Simina Sala, Etelca Durne şi Ioana Cuc, împreună cu educatoarele de la grădiniţele partenere GPP 37, GPP 51 şi Grădiniţa Particulară "Crinul". De menţionat că celebrarea anuală, pe 3 decembrie, a Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi urmăreşte promovarea înţelegerii problemelor legate de dizabilităţi şi mobilizarea suportului pentru demnitatea, drepturile şi bunăstarea persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, urmăreşte conştientizarea oamenilor asupra beneficiilor ce pot rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilităţi în fiecare aspect al vieţii politice, sociale, economice şi culturale.