Sub genericul „Împreună pentru autism”, în data de 23 martie, de la ora 18.00, în sala de evenimente Pandora Palace, va avea loc o seară caritabilă, organizată de Asociația SOS Autism Bihor.

„Anul acesta, Pandora Palace, care este o locație elegantă, rafinată și exclusivistă, este sponsorul principal al evenimentului nostru. „Împreună pentru autism” este un eveniment dedicat zilei de 2 aprilie, zi în care se marchează, în întreaga lume, Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, prin iluminarea în albastru a unor clădiri importante și prin organizarea unor evenimente de conștientizare a acestei afecțiuni. Cu această ocazie, invităm sponsorii, colaboratorii, partenerii și prietenii noștri la o seară caritabilă, cu strângere de fonduri, pentru continuarea proiectelor și activităţilor aflate în derulare. Va fi o seară plină de surprize, cu muzică, dans și licitaţie de obiecte!”, anunță Simona Zlibuț, președinta Asociației SOS Autism Bihor.

Potrivit acesteia, principala invitată a serii va fi cunoscuta prim-soprană Daniela Vlădescu, care îi va încânta pe cei prezenți cu muzica și vocea ei. Alături de ea, vor mai evolua: Călin Pop (solistul de la Celelalte Cuvinte), Ambra Pop, Raul Silaghi și Adi Moț Band, care vor întreține atmosfera muzicală a serii cu momente live, de calitate, cuprinzând toate genurile muzicale.

Momentele de dans vor fi susținute de copiii David Gorgan și Nicole Barna. Perechea, multiplă campioană națională, este membră a Clubului de dans Stephany din Oradea și a Clubului de dans „Soldance”, Ungaria. Tot în seara de 23 martie, va dansa perechea formată din Roxana Carina Luncan și Marc Andrei Lorincz, care sunt reprezentanții Clubului de dans sportiv Exclusive Dance din Oradea și campioni naționali ai Romaniei la categoria lor de vârstă. Fiind deja tradiție la evenimentele organizate de Asociația SOS Autism Bihor, membrii trupei Cool Style Show Dance vor fi prezenți la eveniment cu show-ul lor de excepție. Seara va avea un moment de prezentare de modă susținut de cunoscuta agenție Graziela Models Agency.

„Alături de noi, în acea seară, va fi și Hostess Estilo, împreună cu minunatele hostese. Mulțumim, Loredana Camelia. Prezentatorul serii va fi Mihai Dacin. Fondurile strânse, în urma vânzării biletelor, la această seară caritabilă, vor fi donate Asociației SOS Autism Bihor”, menționează Simona Zlibuț.

Informaţii și rezervări de bilete se pot face la telefon 0744/559.154 și 0742/529.453 sau la sediul Asociației SOS Autism Bihor, str. Miron Pompiliu nr 5. Prețul unui bilet este de 150 lei.