Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a avut de lucru la sfârşitul acestui an. În luna noiembrie, inspectorii au controlat 503 unităţi, acordând 569 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 121 au fost amenzi, în valoare de 789.600 de lei, şi 448, avertismente.

Cele mai multe amenzi, 107 (în valoare de 725.600 de lei) au fost date pentru nereguli în domeniul relaţiilor de muncă şi doar 14 (în valoare de 64.000) în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Din cele 503 unităţi controlate, în 32 de unităţi au fost înregistrate 63 de persoane care munceau fără forme legale. Îngrijorător rămâne numărul de accidente de muncă înregistrate în noiembrie. Dacă pe tot parcursul anului au avut loc 142 de accidente de muncă, în noiembrie au fost înregistrate 34, din care 4 mortale şi 31 soldate cu incapacitate temporară de muncă. În aceeaşi lună, la ITM Bihor s-au depus spre înregistrare 3 notificări cu privire la intenţia de concediere colectivă. Acestea se referă la intenţia de concediere colectivă pe parcursul lunii decembrie 2014 - februarie 2015 a unui număr estimativ de 74 de salariaţi din cadrul unor societăţi comerciale care activează în domeniul construcţiilor şi prestărilor de servicii în turism. Tot în noiembrie, ITM a desfăşurat şi campania naţională, în domeniul relaţiilor de muncă, "O zi pe săptamână". Au fost controlaţi 152 de angajatori şi sancţionaţi 51, fiind aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale în valoarea totală de 404.000 lei. Au fost constatate 205 deficienţe printre care: neîncheierea contractelor individuale de muncă, neîntocmirea actelor de suspendare a contractelor individuale de muncă, transmiterea de date eronate în REVISAL, neprezentarea evidenţei orelor de muncă prestate, nerespectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal sau nerespectarea prevederilor legale cu privire la munca suplimentară. În ceea ce priveşte zilierii, până la data de 30.11.2014 au fost eliberate 906 registre speciale de evidenţă a acestora, 72 de angajatori înaintând extrase ale registrului de evidenţă a zilierilor. La sfârşitul lunii noiembrie, în evidenţele ITM Bihor existau 18.485 de angajatori activi care aveau 163.927 de salariaţi. Numărul contractelor individuale de muncă active era de 180.907.