Asociația „Bihor West Professional” derulează, în perioada 10-12 aprilie, o Caravană a meseriilor, în cadrul căreia va promova sistemul profesional dual pe model Kronstadt care va fi implementat în anul şcolar 2019-2020. Caravana va ajunge la Cadea, Aleşd şi Beiuş.

„Anul școlar 2019-2020 sosește, pentru absolvenţii clasei a VIII-a din Bihor, cu o ofertă educațională îmbogățită pentru formare profesională, prin posibilitatea înscrierii în școlile profesionale în sistem dual, organizate pe modelul Kronstadt”, se menţionează într-un comunicat de presă al Asociației „Bihor West Professional”, care, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Consiliul Județean Bihor și companiile Auto Bara, Drumuri Orășenești, Selina, Modular Building Solutions şi Faist Metalworking,  pornește în caravană pentru a-și prezenta oferta educațională.

„Timp de trei zile, între orele 9.00-13.00, la Liceul Tehnologic nr.1 din Cadea, în 10 aprilie, la Liceul Tehnologic Alexandru Roman din Aleșd în data de 11 aprilie și în sala de sport din Beiuș în data de 12 aprilie, toți elevii din clasele a VII-a și a VIII-a din județul Bihor sunt așteptați să se pună la curent cu oferta educațională pentru învățământul profesional în sistem dual”, a precizat directorul executiv al asociației, Zoltan Hizo, adăugând că „fiind prima entitate din Bihor care propune acest tip de învățământ, pe model Kronstadt, susținut financiar de partenerii din Asociație pe parcursul anilor de studiu, precum şi încadrare la locul de muncă la finalul studiilor, „Bihor West Professional”, împreună cu partenerii implicați, va străbate zonele cele mai importante ale Bihorului pentru a-și promova oferta”.

Formarea elevilor în acest sistem de învăţământ este susţinută suplimentar din punct de vedere financiar prin bursa profesională care se acordă pentru fiecare elev în cuantum de minimum 400 lei lunar (200 lei de la bugetul de stat şi minimum 200 de lei de la operatorul economic cu care elevul încheie un contract individual de practică). Unitățile de învățământ profesional și tehnic care au în ofertă locuri la aceste niveluri de învățământ vor avea alături operatorii economici, parte din Asociația „Bihor West Professional” (Auto Bara, Drumuri Orășenești, Selina srl, Faist Metalworking, Modular Building Solutions, Parcuri Industriale Bihor), unde viitorii elevi de clasa a IX-a se vor putea pregăti din punct de vedere practic, pe toată durata școlarizării, în condiții reale de muncă și unde vor  avea oportunitatea să opteze pentru un loc de muncă după finalizarea studiilor. Unitățile de învățământ gimnazial și unitățile de învățământ care au ofertă educaţională pentru învățământul profesional și învățământul dual vor furniza toate informațiile de care absolvenții de gimnaziu vor avea nevoie pentru înscrierea pe locurile disponibile în anul școlar 2019-2020.