La sfârşitul săptămânii trecute, a avut loc ultima strigare la adresa orădenilor îndreptăţiţi să primească kilogramele de zahăr şi făină provenite din fondurile Uniunii Europene. Se pare că această acţiune va continua şi în zilele următoare, deoarece, pe ultima sută de metri, au mai venit beneficiari să îşi ridice alimentele.

 

Au trecut mai bine de şase luni de când primele pachete cu alimente de la Uniunea Europeană erau aduse la Administraţia Socială Comunitară Oradea (ASCO) pentru a fi distribuite beneficiarilor. Chiar dacă, iniţial, 15 martie era data de la care aceste alimente nu mai erau distribuite, conducerea ASCO a prelungit această perioadă până la sfârşitul săptămânii. "Şi în cursul zilei de ieri, la sediul fostei cantine sociale, s-au prezentat orădeni care figurau pe listele noastre ca beneficiari ai acestor alimente. Cum stocul de făină şi zahăr rămas neridicat este unul destul de însemnat, am luat decizia de a prelungi perioada de distribuire cu încă o săptămână. Totodată, în aceste zile, împreună cu APIA, cea care coordonează activitatea, şi Consiliul Judeţean, am cerut ONG-urilor o listă cu persoanele cu dizabilităţi. Îi vom identifica pe cei care au primit aceste ajutoare şi le vom suplimenta cantităţile cu cele rămase pe stoc", ne-a declarat Koncsec Vadnai Zita, director ASCO.

 

Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii ASCO, la nivelul municipiului Oradea, din cei 15.621 de orădeni care pot beneficia de aceste ajutoare, puţin peste 13.000 au binevoit să le ridice. Astfel că mai sunt de distribuit aproximativ 10 tone de făină şi încă şase tone de zahăr.