Angajatori, reprezentanți ai acestora, lucrători desemnaţi pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie, lucrători şi reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, reprezentanţi ai partenerilor sociali, precum și alte persoane interesate au participat marți, 26 martie, la o acțiune de informare şi conştientizare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă organizată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor.

Evenimentul s-a desfășurat la sediul ITM din str. Armatei Române, nr. 1 B.

Acțiunea a urmărit informarea și conştientizarea angajatorilor, a reprezentanţilor acestora și a altor persoane interesate privind Programul Cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2024 și metodologiile unor campanii pe care le desfășoară ITM Bihor, în domeniul securității și sănătății în muncă.