INS. Recensământul populaţiei şi locuinţelor, programat în acest an - Amânat pentru 2022
Recensământul populaţiei şi locuinţelor se va desfăşura în perioada 1 februarie – 17 iulie 2022, a anunțat ieri Institutul Național de Statistică.
Potrivit unui comunicat al INS, în 2021, atât în România, cât și în celelalte statele membre UE era programată desfăşurarea Recensământului Populației și al Locuințelor. Comisia centrală pentru organizarea recensământului din 2021 a decalat termenele de desfășurare.
„Din cauza situaţiei create de pandemia SARS-CoV-2, Comisia centrală pentru Recensământul populaţiei şi locuinţelor din România (CCRPL2021) a decis decalarea termenelor Recensământului populației și locuințelor (RPL2021), precum şi a Recensământului de probă. Termenele referitoare la prelucrarea datelor şi la diseminarea şi publicarea rezultatelor rămân nemodificate”, se arată în comunicat.
Astfel, recensământul de probă se va desfăşura în perioada 1 februarie – 31 martie 2021, iar recensământul populaţiei şi locuinţelor (RPL2021) se va desfăşura în perioada 1 februarie – 17 iulie 2022.
Conform INS, termenele referitoare la prelucrarea datelor, la diseminarea şi publicarea rezultatelor Recensământului populaţiei şi locuinţelor rămân nemodificate; iar rezultatele finale vor fi publicate în decembrie 2023, conform calendarului Eurostat.
INS anunță că acest recensământ este primul care se va desfășura preponderent online, iar fiecare persoană va avea posibilitatea de a se autorecenza, completând chestionarul de recensământ după etapa de preînregistrare.
„Informațiile colectate prin intermediul chestionarelor individuale vor fi prelucrate în conformitate cu legislația în vigoare privind protecția datelor cu caracter personal (Regulamentul UE nr.679/2016) și anonimizate imediat după intrarea în sistem. Datele colectate la recensământul de probă și cele rezultate după agregarea lor nu vor fi făcute publice și nici diseminate în vreun fel”, se mai arată în comunicat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.