În România, activitatea de intermediere şi plasare a forţei de muncă în străinătate este strict reglementată de lege. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a trimis un comunicat de presă privind intermedierea şi plasarea forţei de muncă în străinătate.

Potrivit documentului, activitatea de plasare forță de muncă în străinătate o poate desfășura numai agentul de plasare a forţei de muncă persoană juridică, în condițiile Legii nr. 156/2000 (republicată) privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Acesta are, în principal, următoarele obligații: să se înregistreze la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul; să încheie cu persoane juridice sau fizice, stabilite într-un alt stat decât România, care au calitate de angajator, conform legislației statului respectiv, contracte care conțin oferte ferme de locuri de muncă; să încheie cu solicitanții locurilor de muncă contracte de mediere; să asigure încheierea contractelor de muncă dintre cetăţenii români şi angajatorii străini şi în limba română, înainte de plecarea din România.

În conformitate cu prevederile art. 12 al Legii nr.156/2000: “pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislaţiei aplicabile în statul respectiv, în formă scrisă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura încheierea acestora de către părţi atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, înainte de plecarea salariatului din România; pentru statele în care forma de angajare nu se realizează prin încheierea unui contract de muncă, agenţii de plasare au obligaţia de a asigura comunicarea către salariatul cetăţean român, înainte de plecarea acestuia din România, a documentului echivalent contractului de muncă potrivit legislaţiei statului de destinaţie, atât în limba română, cât şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul; agenţii de plasare vor păstra la sediul social sau, după caz, la sediile secundare câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, semnat de părţi sau, după caz, un exemplar al documentului prevăzut la alin. (2), pe care au obligaţia de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.”

Marius Rotar, inspectorul şef ITM Bihor, atrage atenția și asupra art. 6 din Procedura de Avizare din 10 aprilie 2020 a zborurilor care intră sub incidenţa art. 10 alin. (1) din Ordonanţa militară nr. 7/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor  nr. 875 din 10 aprilie 2020, care prevede următoarele: transportul pasagerilor spre aeroportul de îmbarcare pe teritoriul României se organizează de către agentul de recrutare, persoană juridică autorizată conform reglementărilor aplicabile; agentul de recrutare este responsabil de asigurarea echipamentelor de protecţie împotriva Covid-19 pentru toţi pasagerii; agentul de recrutare va organiza transportul spre aeroportul de îmbarcare numai după primirea acordului din partea administratorului aeroportului respectiv. Pasagerii care folosesc alte mijloace de transport decât cele puse la dispoziţie de agentul de recrutare vor fi informaţi în mod corespunzător de către acesta, în timp util, cu privire la posibilitatea deplasării spre aeroport; agentul de recrutare este obligat să asigure prezenţa pe aeroportul din România a unui reprezentant care să acorde asistenţă permanentă pasagerilor, inclusiv în situaţia întârzierii sau anulării zborului. Datele de contact ale reprezentantului se comunică administratorului aeroportului cu cel puţin 24 de ore înainte de efectuarea zborului; operatorul de transport rutier de persoane va îmbarca numai pasageri care sunt echipaţi corespunzător (mască şi mănuşi de protecţie), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.