Istoria zbuciumată a unui cătun românesc
Aparţinând, din punct de vedere administrativ, de comuna Cetariu, cătunul Peştea este o aşezare românească situată la o distanţă de 3 km de satul Şuşturogiu, unde locuiesc în exclusivitate români.
Localitatea este aşezată între dealurile Ierului, în partea nordică a cetăţii de pământ de la Biharia, reşedinţa voivodului Menumorut, cel care a organizat prima formaţiune prestatală pe aceste meleaguri. Ţăranii din cătunul Peştea creşteau oi, vite, cultivau cereale, viţă-de-vie şi pomi. Ca un blestem s-a abătut peste aşezare Imperiul habsburgic, când grofii au pus mâna pe păduri, pe bogăţiile solului din zonă, pe pajişti, iar pe localnici i-a subjugat după bunul lor plac. La Arhivele Naţionale se găsesc documente în care se menţionează că locuitorii acestei aşezări erau obligaţi să plătească dijme papale încă din secolul al 13-lea, iar episcopii romano-catolici (damberii nobiliari) aveau organizate grupe de luptători (csatari), de unde şi numele comunei Cetariu. Aceste grupe de soldaţi civili erau formaţiuni de luptă pentru represiunea revoltelor românilor. Familia episcopului Zolyomi de Şişterea (Siter Vőlgy) s-a pus stăpână şi pe pământul românesc din cătunul Peştea. Românii au suportat din greu toate vicisitudinile vremii. Atunci localitatea avea peste 50 de familii, toate de români (Paşcalău, Simea, Scorţe etc.). Toate acestea sunt dovezi de netăgăduit că localitatea este românească.
Nădăjduind la o viaţă civilizată
Directorii coordonatori din Şuşturogiu au dorit să nu rămână analfabeţi copiii din cătunul Peştea, astfel că ei sunt nevoiţi să parcurgă pe jos 3 km până la cea mai apropiată şcoală. Şi asta, pe vânt, ploaie, ger, drumuri impracticabile. Cât timp la cârma comunei Cetariu au fost puşi să conducă primari români, cătunul Peştea a avut şi şcoală. După ce, în 1987, şcoala s-a desfiinţat, fără curent electric ori drumuri practicabile (drumul ce duce la Peştea e pietruit doar pe jumătate), localnicii au început să părăsească satul. Pământurile rămân nelucrate, localitatea îşi pierde identitatea... Au mai rămas doar jumătate din locuitorii de altădată. Autorităţile locale ar trebui să se gândească nu doar la încasarea impozitelor şi taxelor, ci şi cum să încurajeze dezvoltarea localităţii şi să impulsioneze localnicii să rămână pe pământurile acestea strămoşeşti.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.