Ieri, noua echipă de la conducerea ITM Bihor a prezentat bilanţul activităţii instituţiei pe anul 2010, respectiv primele rezultate ale controalelor efectuate în prima lună din acest an, care a debutat cu trei accidente de muncă soldate cu decesul angajaţilor, după ce, pe întreg anul trecut, au fost înregistrate doar opt astfel de accidente.

Anul trecut, au fost controlate 6.967 de unităţi, din care 6.792 de societăţi s-au ales cu sancţiuni contravenţionale. Potrivit informaţiilor furnizate de către Simona Iancu, inspector şef adjunct pe Relaţii de Muncă în cadrul ITM Bihor, 80% dintre sancţiuni sunt avertismente. În 2010 au fost aplicate 1.532 de sancţiuni, în valoare de 6.452.900 lei. "Peste 15% dintre societăţile controlate aveau angajaţi fără forme legale. Anul trecut la 564 de unităţi au fost identificaţi 1.243 de persoane care lucrau la negru", a precizat Simona Iancu. Un aspect pozitiv înregistrat de către ITM este numărul în descreştere al accidentelor de muncă mortale. "Dacă în 2008 am avut 14 accidente soldate cu decesul angajaţilor, în 2009 am înregistrat 12 accidente, iar în 2010 am instrumentat 8 asemenea cazuri. Din păcate, în primele săptămâni din acest an am avut deja 3 astfel de incidente nefericite", ne-a precizat Eugen Cârmaciu, inspector şef adjunct pe Securitatea şi Sănătatea Muncii.

Mulţi disponibilizaţi, puţini angajaţi

Din analiza făcută de conducerea ITM pe anul trecut se observă că numărul dispoziţiilor de desfacere a contractelor individuale de muncă înregistrate (5.435) depăşeste  numărul contractelor individuale de muncă nou înregistrate (3.083). Noul an a început în forţă, din 631 de angajatori controlaţi, 163 au fost sancţionaţi cu amenzi în valoare totală de 909.000 lei. De asemenea, la 61 de societăţi comerciale au fost identificate 162 de persoane fără contract de muncă. În perioada decembrie 2010-ianuarie 2011 s-a desfăşurat, la nivel naţional, campania privind verificarea respectării reglementărilor legale în unităţile din staţiunile montane. Au fost contolaţi 22 de angajatori, iar la opt dintre ei au fost identificaţi 10 salariaţi care prestau activitate fără acte legale. Au fost constatate 136 de deficienţe, printre care aminitim nerespectarea prevederilor cu privire la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, precum şi a muncii de noapte, a repausului săptămânal etc.

Carnete  de muncă puse „pe liber"

Noul an a adus modificări în ce priveşte evidenţa muncii. De la 1 ianuarie 2011 încetează existenţa carnetului de muncă, evidenţa muncii realizându-se electronic prin intermediul registrului general de evidenţă a salariaţilor. Astfel, din acest an contractele individuale de muncă nu se mai înregistrează la inspectoratele teritoriale de muncă. Acestea se transmit în format electronic în registrul general de evidenţă a salariaţilor, în conformitate cu prevederile legale aflate în vigoare. De asemenea, începând cu 1 ianuarie nu se mai depun la inspectoratele teritoriale de muncă actele privind executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă. "Angajatorii care au obţinut aprobarea de păstrare şi completare a carnetelor de muncă la sediu trebuie să prezinte conform programării carnetele de muncă la ITM Bihor, în vederea certificării şi contrasemnării, pentru legalitate, a înscrierilor efectuate şi vor proceda la eliberarea acestora titularilor, în mod eşalonat, până la data de 30 iunie a.c., pe bază de proces verbal individual de predare-primire. Carnetele de muncă păstrate şi completate de către ITM se predau angajatorilor până la 30 iunie a.c. În acest sens agenţii economici sunt aşteptaţi până la data de 31 martie la ghişeele instituţiei pentru programare în vederea ridicării carnetelor de muncă", a declarat Nicolae Hoduţ, inspector şef ITM Bihor.