La sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor s-a desfăşurat ieri convocarea de pregătire a personalului care desfăşoară activităţi de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în incinta arenelor sportive.

La eveniment au luat parte ofiţeri şi subofiţeri de jandarmi, preşedinţii de cluburi, asociaţii sportive din municipiul Oradea şi judeţul Bihor, care organizează şi desfăşoară jocuri sportive în returul sezonului competiţional 2011-2012, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale cu responsabilităţi în organizarea şi desfăşurarea jocurilor sportive în returul sezonului competiţional 2011-2012, directori, reprezentanţi ai firmelor de pază specializate care au prevăzute în statut atribuţiuni în domeniul ordinii şi siguranţei publice la competiţiile şi jocurile sportive, ai IPJ Bihor, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Poliţiei Locale Oradea. Convocarea s-a desfăşurat pe două părţi, una teroretică, în care cei prezenţi au analizat activităţile aferente manifestărilor sportive din turul sezonului competiţional 2011-2012 şi au făcut o evaluare a activităţilor întreprinse în domeniul manifestărilor sportive în returul sezonului competiţional.

O lege mai aspră

Discuţia s-a axat în principal pe completările aduse Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive. Aceste completări au fost aduse de Legea 10/2012 care înăspreşte amenzile care vor fi suportate de către suporterii agresivi, dar şi de către organizatorii competiţiilor sportive. Conform declaraţiilor căpitanului Bogdan Ioan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Bihor, principalele modificări vizează obligarea spectatorilor cărora li s-a interzis accesul să se prezinte la cea mai apropiată secţie de poliţie, de jandarmerie sau de poliţie de frontieră pe timpul desfăşurării partidelor pentru care au primit interdicţie şi stabileşte că în situaţia desfăşurării unor jocuri sportive cu grad ridicat de risc este necesară prezenţa în arena sportivă a prefectului sau a reprezentantului acestuia, precum şi a unui procuror din cadrul parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripţie se află arena sportivă. Noile reglementări elimină posibilitatea acordată spectatorului care a săvârşit o faptă penală pe timpul sau în legătură cu o competiţie sau un joc sportiv să solicite instanţei de judecată diminuarea perioadei pentru care s-a dispus interdicţia şi stabilesc mai clar modul de punere în aplicare a sancţiunii contravenţionale complementare privind interzicerea accesului. „Noua lege prevede în caz de abateri şi de nerespectare a acesteia amenzi pentru suporteri ce sunt cuprinse între 80 şi 1500 lei, iar pentru organizatorii de competiţii există amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei, în funcţie de gravitatea abaterii de la lege", a menţionat căpitan Bogdan Ioan.

Exerciţii practice la stadion

În ceea ce priveşte partea practică a convocării de ieri, după şedinţa de la sediul Jandarmeriei, aceştia au simulat exerciţii demonstrative de restabilire a ordinii publice în cazul unor „huligani". Echipaţi până în dinţi, jandarmii şi-au arătat forţa în cazul în care vor întâmpina probleme cu fanii echipelor oaspete care vor veni la Oradea. „Jandarmeria asigură liniştea şi ordinea publică în zona stadionului, iar în caz de nevoie restabileşte ordinea în stadion. Alături de agenţii de pază care asigură perimetrul stadionului am realizat exerciţii de simulare pe mai multe segmente şi în diverse cazuri precum: la accesul în stadion de multe ori se forţează intrarea şi trebuie restabilită ordinea acolo, în cazul în care sunt violenţe în tribune trebuie evacuată acea zonă, însoţirea suporterilor echipei adverse etc.", ne-a mărturisit purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bihor.