Evenimentul va avea loc joi, 22 mai, în intervalul orar 09.00-16.00, la Oradea Arena, de pe strada Traian Blajovici, nr. 24.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea, respectiv CSM Oradea, organizează Bursa Locurilor de Muncă și Târgului ofertelor educaționale.

„Acest eveniment major își propune să sprijine piața forței de muncă prin susținerea angajatorilor în identificarea resurselor umane necesare, dar va avea și o componentă educațională prin prezența la eveniment a 18 unități de învățământ care vin să-și prezinte oferta educațională”, transmit organizatorii.

Astfel, bursa va găzdui peste 50 de expozanți care vor oferi peste 800 de locuri de muncă vacante din care peste 100 dedicate persoanelor cu studii superioare.