La 400 de bihoreni vine Moşul cu somajul
Rata şomajului, la finele lunii noiembrie a ajuns să fie de 5.8% în judeţul Bihor. Dacă în primăvară aceasta depăşise 6%, scăderea din ultimele luni, nu se datorează şomerilor reangajaţi, ci faptului că mulţi dinre aceştia au ieşit din evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor
La finele lunii noiembrie, în judeţul Bihor erau înregistraţi 16.567 de şomeri, dintre care 6.870 erau femei, iar rata şomajului a ajuns să fie de 5.8%. Din totalul celor înregistraţi 8.220 beneficiau de indemnizaţia de şomaj. Chiar dacă rata şomajului este mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în primăvără sau vară, pentru perioada următoare mai mulţi angajatori şi-au anunţat intenţia de a face concedieri. Numărul bihorenilor disponibilizaţi în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie va ajunge la 874, în timp ce pentru octombrie şi noiembrie şase angajatori au anunţat că renunţă la 481 de angajaţi. Luna trecută cele mai multe disponibilizări, 203, au fost efectuate de către către Helios Ştei, în timp ce SC Turism Felix a dat concediat 128 de persoane, iar Direcţia Agricolă Bihor 55. "Pentru această lună, nouă angajatori şi-au anunţat intenţia de a face disponibilizări, în urma cărora 393 de persoane ar urma să rămână fără un loc de muncă" ne-a declarat Maricica Juca, purtător de cuvânt al AJOFM Bihor.
Printre cei care şi-au anunţat intenţia de a face disponibilizări se află Drumuri Orăşeneşti cu 93 de persoane, Arfungo Comimpex cu 84 de angajaţi, Spitalul „Episcop Nicolae Popovici" din Beiuş -30, SC Selalice B SRL - 24, SC Conpila SRL Oradea - 20, SC Nedatim SRL Oradea - 13, Arabesque - 3 şi Pagini Naţionale 2 persoane.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.