La ceas de cumpănă, Ajutaţi-o pe Diana!
Încercată de prea multe boli, ultima - coxartroză bilaterală cronică, bunica Mihaelei Diana Popa ne povesteşte istoria suferinţei nepoatei dragi, ajunsă în floarea vârstei, de 17 ani. "Totul a început în urmă cu doi ani, la ora de gimnastică (educaţie fizică), când profesorul a întrebat-o contrariat: ?Diana, ce ai la gât? Te-ai lovit, ce sunt umflăturile acelea? Ai obosit prea tare?? ?Nu?, a fost răspunsul, timp în care profesorul examina ganglionii crescuţi peste măsură ai Dianei. A scutit-o imediat de efort fizic şi i-a recomandat să meargă urgent la medic. Fiind încă la vârsta copilăriei, părinţii Dianei au dus-o la Spitalul Clinic de Copii Oradea, unde şi de unde se interna şi apoi se externa periodic, funcţie de evoluţia bolii Hodkin, declanşată parcă din senin. A învăţat să rabde. A acceptat cu stoicism şi tratamentul cu citostatice şi miile de împunsături de ace, suprafaţa cutanată a mâinilor şi picioarelor fiind ciuruită. Scurtele reveniri acasă erau dedicate în exclusivitate studiului pentru a nu rămâne în urma colegilor de clasă cu materia. Şi când reuşea să-i ajungă din urmă, boala hidoasă se arăta, obligând-o din nou la internare şi tratament.
Într-o zi, după săptămâni de tratament, şi-a luat inima-n dinţi şi l-a întrebat pe medicul care o trata: ?Am o boală incurabilă, aşa-i? Nu mai am nici o şansă??. Medicul i-a răspuns cu tact: ?Deocamdată, nu este sigur nici diagnosticul, mai aşteptăm rezultatele unor teste trimise la Clinica din Timişoara. Dar, să nu-ţi pierzi niciodată speranţa de viaţă, şansele pot apărea foarte curând. Ştiu că îţi este greu să înţelegi mersul evenimentelor medicale în care eşti angrenată fără voia ta, dar, optimistă de vei fi, te vei ajuta în vindecare...?
...Citostaticele au lăsat urme vizibile, frumosul păr al Dianei a căzut, lăsându-i creştetul capului gol-goluţ. A acceptat urgent peruca, până când mii, sute de mii de fire de păr cârlionţat, de această dată, s-au ?războit? cu peruca, pentru a ieşi ele la iveală. Se ruga atunci Diana: ?Lasă-mă, Doamne, rogu-te, cu podoaba care mi-ai dăruit-o, după atâta zbucium...?.
Într-o dimineaţă, cineva a adus un ziar în care a putut citi despre soarta unui tânăr medic, lovit şi el de o boală cruntă, pe care, printr-o operaţie de transplant de măduvă, a reuşit să o învingă. De atunci, gândul ei zbura spre acei oameni care l-au ajutat pe tânărul medic să se vindece. Se ruga mereu să-i scoată şi ei în faţă asemenea oameni. A impresionat-o profund gestul parlamentarului Cornel Popa, care, mişcat de soarta tânărului medic chirurg, a grăbit semnarea protocolului la Ministerul Sănătăţii şi Familiei pentru obţinerea de fonduri necesare operaţiei de transplant de măduvă. Fiind internată însă la Timişoara, în clinica unde soţii prof. dr. Şerban, cu echipa de specialişti, au efectuat primul transplant de măduvă la copii, se gândeşte că şansele de a fi ajutată de acelaşi om deosebit, Cornel Popa, pe care mama medicului l-a numit Mesia, sunt minime, drumurile părinţilor ei sau ale ei neintersectându-se cu cele ale distinsului parlamentar.
Ceva însă i-a dat un imbold şi viaţa a început, parcă, să pulseze în arterele Dianei, până când un nou puseu mai aprig a pus stăpânire pe trupul ei vlăguit: febra de 38-39? nu vrea să scadă, împotrivindu-se oricărui tratament.
Singura şansă de salvare este operaţia de transplant de măduvă, al cărei cost se termină în multe zerouri, pecetluindu-i parcă inaccesibilitatea la tratamentul care i-ar da speranţa reuşitei. Am venit la ?Crişana? pentru un apel umanitar, gândindu-mă că cei cărora copiii le sunt dragi nu vor prididi să o ajute pe Diana noastră" - încheie bunica fetei.
Suntem siguri că există foarte mulţi oameni cu suflet care, impresionaţi de povestea Dianei, o vor ajuta.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.