Moșul cel bun, cu desaga în spinare, a poposit, și în acest an, la centrele de zi din Oradea, unde îl așteptau deja copiii nerăbdători.   


Și pentru că aceste zile de sărbătoare sunt încărcate de gânduri frumoase, Moș Crăciun a venit însoțit de trupa de teatru Compania Trend’Art Oradea „Comoara cu povești”, care, de mai bine de șapte ani, oferă, gratuit, copiilor un spectacol de teatru, plin de magie.
Lupta dintre viteazul Peter Pan și Căpitanul Hook i-a captivat pe copiii din cele două centre de zi, aflate în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, amintindu-le de binele pe care ei trebuie să îl facă oriunde se află. Prin cântece vesele și dansuri, micuții l-au așteptat cu nerăbdare pe Moș Crăciun. Acesta nu a fost singur, ci însoțit de spiriduși la fel de darnici de la Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea, dar și din alte direcții ale primăriei, precum și de reprezentanții BRD – Groupe Societe Generale, colaboratori loiali ai Direcției de Asistență Socială Oradea.
Citind „lista Moșului”, el a chemat fiecare copil pentru a-i oferi un cadou surpriză. Vizibil emoționați, aceștia l-au răsplătit cu colinde și urări de bine. Copiii și-au făcut o promisiune de care se vor ține cu seriozitate: aceea că vor fi silitori și buni ascultători față de cei care le doresc binele în viața de zi cu zi.
„Ne bucurăm că, și în acest an, orădenii dau dovadă de solidaritate, îndreptându-se spre cei care au nevoie de ajutor. Mulțumim Companiei teatrale Trend’Art Oradea „Comoara cu povești”, pentru minunata piesă de teatru, colegilor noștri din cadrul Primăriei Oradea, care ne-au ajutat să aducem un strop de fericire în viața celor de lângă noi, dar și BRD - Groupe Societe Generale, care, de ani de zile, fac posibil ca acest eveniment să aibă loc”, a declarat directorul DASO, Anca Grama.