Fundația Comunitară Oradea și Centrul Europe Direct Oradea, împreună cu Asociația Culturală „Cantata Profana”, invită iubitorii de tradiții să se alăture grupului de colindători „Alunu” și să participe la serile de colinde organizate în cadrul Comuniteca. Grupul va fi coordonat de profesorul Alexandru Sanislav.

 „Au apus vremurile în care bunicii și străbunicii noștri se adunau în vecini în postul Crăciunului pentru a repeta colinde ce urmau să fie cântate în Seara de Ajun. Experiența acelor vremuri poate fi retrăită, iar valorile și vechile obiceiuri pot fi readuse în rândul familiilor. Acesta este scopul serilor de colinde, să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în rândul părinților și copiilor care vor ajunge la Comuniteca. Pentru a intra în atmosfera specifică postului Crăciunului, participanții vor servi ceai cald și felii de cozonaci, în timp ce vor împărtăși povești și vor cânta colinde”, anunță reprezentanții Fundației Comunitare Oradea.

Potrivit acestora, întâlnirile vor avea loc la Comuniteca, spațiul Fundației Comunitare Oradea, în incinta Crișul Shopping Center, etajul 1, intrarea dinspre strada Nicolae Jiga. Serile de colinde se vor desfășura în zilele de marți și vineri, între orele 19.30 - 22.00, începând cu data de 18 noiembrie și până în 23 decembrie.