Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş" Beiuş - Vara aceasta voluntariatul îţi vine bine
Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" din Beiuş a hotărât să-i reunească pe susţinătorii ideii de voluntariat într-o tabără de vară, "o altfel de şcoală", în staţiunea Stâna de Vale, o "destinaţie a minunilor", dacă ţinem cont de legenda Izvorului Minunilor, care a făcut-o cunoscută la nivel internaţional. Şcoala de vară din cadrul Taberei Naţionale a Voluntarilor de la Stâna de Vale, desfăşurată în perioada 27 - 31 august 2012, a reprezentat evenimentul final al Concursului Naţional de Proiecte de Voluntariat "Pentru noi oamenii", inclus în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale la domeniul 10, poziţia 13, şi s-a desfăşurat sub coordonarea cadrelor didactice de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş. La eveniment au participat 10 echipaje formate din câte trei elevi şi un cadru didactic coordonator, provenite de la şcolile din Beiuş, Oradea, Tinca şi Dobreşti, dar şi un echipaj de la Zalău şi trei de la Sibiu. Organizatorii şi-au propus să îi ajute pe participanţi să se cunoască mai bine între ei. Elevii au avut posibilitatea de a participa la ateliere recreativ-distractive de desen, teatru, muzică, dans, limbi moderne, team-building; au realizat drumeţii şi au ales Miss şi Mister Voluntariat într-un concurs organizat chiar de către ei. Pe lângă cadrele didactice coordonatoare, la eveniment au participat şi patru elevi cu rol de facilitatori de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş. Profesorii au participat la un curs de accesare de granturi pentru obţinerea de mobilităţi, susţinut de prof. Mădălina Adriana Popescu de la Râmnicu Vâlcea. Evenimentul a fost organizat în totalitate din sponsorizări, locaţia - Hotel Gaudeamus - fiind oferită de unul dintre partenerii proiectului, Universitatea din Oradea. Pe această cale, dorim să aducem mulţumiri deosebite tuturor sponsorilor şi colaboratorilor, menţionând susţinerea deosebită provenită din partea Primăriei Municipiului Beiuş şi a Asociaţiei de Părinţi a Liceului Pedagogic Nicolae Bolcaş Beiuş. Această a doua ediţie a taberei a reprezentat, o dată în plus, confirmarea reuşitei de anul trecut şi un imbold evident în organizarea ediţiei a treia, de anul viitor. Partenerii, organizatorii, dar şi participanţii s-au declarat mai mult decât mulţumiţi de desfăşurarea evenimentelor. Dacă anul acesta "voluntariatul le-a venit bine", conform sloganului taberei, "de ce nu ne-ar veni bine şi anul viitor" au strigat la unison, în seara festivă, toţi participanţii. Poate că nu toţi elevii participanţi au învăţat ceva util pentru viitorul care îi aşteaptă, dar atâta timp cât cel puţin unul a fost mişcat din indiferenţa cotidiană şi mobilizat în sens pozitiv, am făcut mai mult decât "deloc". În acest sens cel mai reprezentativ este citatul lui Sir Peter Scott: "Nu vom salva tot ce ne-ar plăcea să salvăm, dar vom salva mai mult decât dacă n-am fi încercat deloc".
Prof. Ioana Adela SABĂU
DAR O CONTRZIC ...CONVINGATOR PE Prof. Ioana Adela SABĂU cu: (cu "materialul clientului") "Poate că nu toţi elevii participanţi au învăţat ceva util pentru viitorul care îi aşteaptă, dar atâta timp cât cel puţin unul a fost mişcat din indiferenţa cotidiană şi mobilizat în sens pozitiv, am făcut mai mult decât "deloc". INREBARE RETORICA:AFIRMATIA PROVNE DIN LIPSA de experienta(entuziazm) sau ca o restantanta a limbajului de dinainte de 1989! DE! STIINTA COMUNICARII cam lasa de dorit ! PACAT PT.un cadru didactic!.... ORICE ELEV ( tanar)invata multe dintr-o activitate atat de interesanta si instructiva!