Lucrări la giraţia Aluminei-Fagului-Carpaţi
La începutul lunii aprilie, Primăria Oradea a finalizat lucrările de amenajare a giraţiei de la intersecţia străzilor Aluminei - Fagului - Carpaţi. Săptămâna trecută, toate scuarurile au fost umplute cu pământ, care a fost nivelat, urmând să fie însămânţat cu gazon.
Amenajarea zonei a constat în turnarea unui covor asfaltic nou şi în executarea lucrărilor care să asigure scurgerea apelor pluviale. Totodată, au fost realizate marcajele, care asigură fluenţa circulaţiei în zonă. De asemenea, insulele şi inelul central au fost delimitate cu elemente de cauciuc similare celor de la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu - Oneştilor - Cazaban. Lucrările au fost executate de firma Selina.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.