Agenția Județeană a Locurilor de Muncă Bihor anunță 298 locuri de muncă vacante în județul Bihor, cu aproximativ 10 de oferte mai puține decât la anunțul precedent, ofertele pentru muncitorii necalificați fiind în descreștere.

Pentru absolvenții de studii superioare sunt 39 de oferte de muncă. Majoritatea ofertelor vin din partea companiei Plexus. Se caută în special ingineri (automatist, mecanic, de producție, de cercetare în echipamente de proces, de sistem în informatică și de sistem de securitate), dar și un director general. Oferte sunt și pentru analiști, experți, consilieri,  manager de proiect, manager logistică, manager expediție, manager mentenanță sau manager în relația cu furnizorii. Se mai caută planificatori, recepționiști, specialist marketing, referent de specialitate, șef birou aprovizionare-desfacere, specialist în achiziții, specialist în domeniul calității, șef departament logistică, șef serviciu resurse umane, șef depozit, șef birou tehnic, șef departament logistică,  programator de sisteme informatice. Pentru absolvenții de studii medii din Oradea există 174 de oferte de muncă, pentru ajutor de bucătar, agenți securitate, instalator încălzire centrală PT, lăcătuș reparații agregate electrice, casier, cofetar, confecționer articole piele și înlocuitori, croitori/confecționeri îmbrăcăminte, șoferi de autocamioane, vânzător, lucrători comerciali, manipulanți marfă, operator deratizare și dezinsecție, operator producție, operator cazane, operator chimist, îngrijitor persoane vârstnice, maganizer, responsabil cazare, recepționer, hotel, recepționer marfă, șef atelier, mecanic utilaj, reglor mașini unelte, șef unitate elementară de lucru, șlefuitor, sudor, vopsitor, stivuitorist, tâmplar sau tehnician mentenanță. În continuare exisă peste 50 de oferte pentru șoferii de autocamioane. Termoficare Oradea angajează lăcătuș mecanic, operator cazane, lăcătuș reparații agregate energetice, electrician și sudor.

Pentru muncitorii necalificați din Oradea există 81 de oferte, pentru montator subansamble, femeie de serviciu, manipulant marfă, muncitori necalificați, spălător manual, paznic.

În Beiuș există patru oferte de locuri de muncă, toate pentru studii superioare: inginer chimist (două posturi) și operator chimist (două posturi). Punctele de lucru Salonta, Marghita, Aleșd și Salonta nu au anunțat niciun post vacant.