Marş pentru viaţă la Oradea - Au spus "Nu" avortului
Peste 200 de persoane au participat sâmbătă după-amiază la evenimentul "Marş pentru Viaţă", ce a fost organizat de mai multe ONG-uri în peste 22 de oraşe din România. Ei au manifestat împotriva avortului, cerând totodată ca viaţa să fie respectată.
"Scopul acestei manifestări este afirmarea dreptului la viaţă al tuturor persoanelor începând din momentul concepţiei, a dreptului femeii la sprijin şi pentru susținerea familiei, ca temelie a unei societăţi prospere. Totodată, este o afirmare a familiei tradiționale și a valorilor acesteia, care sunt baza unei societăți solide și sănătoase", ne-a spus Mioriţa Săteanu, preşedinta Uniunii Femeilor Bihor. Dintre oficialităţile prezente îi amintim pe deputatul Florica Cherecheş, care are patru copii, şi deputatul Szabo Odon, care are cinci copii, ambii spunând că acest lucru nu i-a împiedicat să avanseze în carieră. "Marșul pentru Viață" are în fiecare an o temă, sub forma unui mesaj-manifest adresat publicului. Manifestul de la această ediție s-a intitulat "Iubește-i pe amândoi! - Asumă, ajută, adoptă!", fiind o invitație la implicare civică în sprijinul femeilor însărcinate, care sunt constrânse să apeleze la avort din cauza indiferenței și a lipsei de ajutor, uneori chiar din partea celor apropiați. La "Marşul pentru Viaţă" au participat reprezentanţi ai unor organizaţii, instituţii şi ONG-uri. Dintre aceştia amintim: Centrul Creștin Viața Nouă, Uniunea Femeilor Bihor Oradea, Comunitatea Iubirea Divină, Centrul de consiliere Puls, Centrul Creștin Salem, Mănăstirea Franciscană-Greco Catolică Oradea, Biserica Romano-Catolică Oradea, Biserica Reformată de pe lângă Piatra Craiului Oradea, Comunitatea Casa de rugăciune IHOP Oradea, Fellowship of the Grove Oradea, Colegiul Biblic Est European, Liceul Teologic Greco-Catolic "Iuliu Maniu", Liceul Penticostal Betel, Colegiul Tehnic "Transilvania" Oradea, Radio Maria, Radio Transilvania şi Maria Radio-Erdely. Ei s-au deplasat din P-ţa Independenţei spre Maternitatea din Oradea unde au lansat baloane şi au afişat slogane pro-viaţă-antiavort. "Copilul este un dar pe care o femeie îl aduce societăţii si acest dar nu trebuie sa fie perceput ca un obstacol în calea împlinirii unei femei, a bunăstării ei ori a realizării profesionale. Societatea este datoare să-i asigure femeii sprijinul necesar, pe plan social și politic", au mai spus organizatorii.
Cum Sa Castigi 9000 lei Lunar Cultivand Ciuperci intr-un spatiu de numai 80 mp? Iata cum AFACEREA TA cu CIUPERCI devine profitabila in doar 60 de zile si iti aduce la o mirco ferma de 80 mp peste 23000 EURO pe an . Detalii pe: www.cultivareaciupercilor.ro
Nu comentez mesajul actiunii dar parca sunt prea multi copii cu varste fragede pt a intelege un asemenea mesaj fata de numarul adultilor.