Beneficiarii Adăpostului de Noapte de pe strada Gutenberg nr. 8 au avut parte de o masă de Crăciun adevărată.

Direcția de Asistență Socială Oradea se preocupă, ca de fiecare dată, să ofere beneficiarilor centrelor din subordine un strop de fericire și speranță.

Și în acest an, prin grija personalului instituției, beneficiarii Adăpostului de Noapte de pe str. Gutenberg nr. 8 au avut parte de o masă de Crăciun adevărată.

Astfel, oamenii greu încercaţi de viaţă au lăsat la o parte, pentru câteva ore, grijile şi supărările şi şi-au deschis inima pentru a primi un strop de fericire. Au luat împreună masa de Crăciun, de pe care nu au lipsit sarmalele și cozonacii, pregătite cu multă grijă pentru ei de către angajații Direcției de Asistență Socială Oradea.