Pe timpul sărbătorilor de iarnă, efectivele unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor) vor fi la datorie pentru asigurarea măsurilor de protecție și salvare a cetățenilor.

În scopul evitării unor evenimente de natură să pericliteze viaţa persoanelor şi integritatea patrimoniului istoric şi cultural, inspectorii de prevenire ai ISU Bihor au efectuat, în această săptămână, controale la biserici, mănăstiri şi schituri, urmărind în mod special, înlăturarea cauzelor potenţial generatoare de incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenţie şi instruirea personalului pentru intervenţia în cazul producerii unui incendiu.   Totodată, peste 200 de pompieri militari bihoreni sunt pregătiți să intervină pentru gestionarea situațiilor de urgență care pot surveni în perioada sărbătorilor, numărul forțelor și mijloacelor de intervenție fiind suplimentat în cazul apariţiei unor evenimente de amploare. La urgențele medicale vor interveni cele 11 echipaje ale SMURD Bihor, din care 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităților din întreg județul și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
În scopul preîntâmpinării situațiilor de urgență specifice acestei perioade, pompierii militari bihoreni vă sfătuiesc să verificaţi instalaţiile electrice ornamentale din punct de vedere al funcţionării, înainte de a le monta (atât cele utilizate pentru împodobirea bradului, cât și cele folosite pentru iluminatul decorativ al casei, curții etc.), iar în cazul detectării unor defecţiuni nu faceţi improvizaţii și nu le utilizați. De asemenea, este important să nu solicitaţi excesiv instalaţia electrică și să  nu lăsați mijloacele de încălzire în funcțiune, nesupravegheate. O atenție deosebită trebuie acordată lumânărilor, care trebuie stinse când vă culcați și dacă părăsiți camera. În cazul în care petreceți sărbătorile în unități turistice, din primele momente ale cazării identificaţi căile de acces şi evacuare în caz de incendiu, nu folosiţi consumatori electrici improvizaţi şi nu fumați în spaţiile de cazare.