Măsuri pentru combaterea poleiului
Ţinând cont de temperaturile scăzute din ultimele zile, conducerea RER Ecologic Service a pregătit din timp materialul antiderapant solid, necesar combaterii formării poleiului pe şosele.
Astfel, încă de acum o săptămână, au fost amplasate pe toată raza oraşului un număr de 60 de lăzi cu material atiderapant solid (sare şi nisip), în cantitate totală de aproximativ 30 de metri cubi. Acest amestec va fi împrăştiat de echipajele RER odată cu venirea primului îngheţ, însoţit de căderi de zăpadă. Totodată, operatorul de salubritate şi-a asigurat stocurile minime necesare intervenţiilor pe timp de iarnă. În depozitele RER au fost aduse primele 100 tone clorură de calciu, respectiv 500 de tone de nisip şi alte 400 tone de sare. Parcul auto al RER pentru intervenţiile în caz de ninsori cuprinde 27 de utilaje. "Avem în dotare şase utilaje speciale pentru împrăştiat material antiderapant solid şi pentru pluguit zăpada. Totodată, avem şase cisterne pentru pluguit şi care împrăştie materialul lichid. În zonele de deal, greu accesibile, vom interveni cu patru tractoare care vor transporta material antiderapant solid", ne-a precizat Ionel Ban, directorul tehnic al RER Ecologic Service. În dotarea RER se mai află patru Imog-uri cu tracţiune integrală 4X4, specializat atât pentru pluguit, cât şi pentru împrăştiat materiale antiderapante, inclusiv pentru zonele de deal.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.