Medicamente fără prescripţie medicală
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi reprezentanţii farmaciştilor au semnat, vineri, Protocolul privind modul de eliberare a medicamentelor care se dau în mod obişnuit pe bază de prescripţie medicală, stabilind situaţiile în care farmaciştii pot servi bolnavii în absenţa acesteia.
Pentru a asigura continuitatea tratamentului, farmaciştii vor putea elibera medicamente fără prescripţie medicală în situaţia în care un bolnav cronic nu a putut ajunge la medic, dar este cunoscut de către farmacist sau se află în evidenţele unităţii ca utilizator al medicamentului solicitat. Farmaciştii mai pot servi pacienţii cu medicamente şi pe baza unui bilet de ieşire din spital, a unei scrisori medicale, a unei prescripţii cu valabilitatea expirată sau a unei scheme de tratament parafată de medicul prescriptor. De asemenea, vor fi serviţi şi bolnavii aflaţi în tranzit care trebuie să continue un tratament, cei care se află în mediul rural, într-o localitate fără cabinet medical sau unde există unul, dar medicul nu este prezent. Bolnavii vor putea obţine medicamente şi în alte situaţii de urgenţă în care farmacistul va decide, după caz, eliberarea pe o durată limitată, până la obţinerea unei reţete, şi va îndruma pacientul (în special în cazul copiilor) către medicul de familie, centrul de sănătate sau permanenţă, compartimentul sau unitatea de primire a urgenţelor sau apelarea 112.
Dozele eliberate pot fi pentru maximum 24 ore în zilele lucrătoare, respectiv pentru cel mult 72 de ore, la sfârşit de săptămână. Medicamentele psihotrope şi stupefiante nu au fost incluse în Protocolul încheiat vineri. Documentul conţine şi o serie de principii care trebuie respectate într-o unitate farmaceutică. Astfel, farmacistul va utiliza toate cunoştinţele profesionale pentru a veni în sprijinul pacientului, solicitându-i informaţiile legate de urgenţa cererii sale: medicaţie curentă, alte afecţiuni, alergii sau alte aspecte care pot influenţa decizia farmacistului. În funcţie de gravitatea situaţiei, farmacistul va încerca să ia legătura cu medicul curant al pacientului sau cu un alt medic. Reprezentantul farmaciştilor bihoreni, Eugenia Hamza, a apreciat drept benefică semnarea acestui protocol, explicând că farmaciştii au de acum acoperire legală, pentru a veni în sprijinul pacienţilor. "Noi nu ne vom substitui medicului, dar este normal să poţi elibera medicamente, în caz de urgenţă, pentru o zi, două, pe baza carnetului de sănătate sau a unei scrisori medicale. Practic, prin aceasta, s-a realizat o concordanţă între Legea 336, a Medicamentului, şi Codul deontologic al farmacistului", a subliniat preşedinta Colegiului Farmaciştilor Bihor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.