Medicii, chemaţi la Poliţie
Motivul -autorizaţia pentru substanţe toxice
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor aduce la cunoştinţa titularilor de cabinete medicale individuale că este necesară autorizarea acestora pe linie de substanţe toxice. În acest sens, este nevoie de următoarea documentaţie, cerută de Legea 73/1969 şi Decretul 4661/1979 : o cerere scrisă cu număr de înregistrare din registrul cabinetului, o autorizaţie privind regimul produselor şi substanţelor toxice, reglementate de Decretul 466/1979 (eliberată de DSP şi ITM) în original şi xerox, autorizaţia de liberă practică, eliberată de DSP - xerox, certificatul de avizare a cabinetului medical eliberat de Colegiul Medicilor Bihor- în copie xerox, certificatul de înregistrare eliberat de DSP - xerox, autorizaţia sanitară de funcţionare - xerox, copie xerox B.I. sai C.I. administrator - medic şi angajaţi, o notă documentară, din care să reiasă la ce se folosesc substanţele respective, în concret, în cadrul cabinetului, respectiv modul de păstrare şi asigurare (vezi Separanda) şi un caiet sau registru (numerotat, legat şi ştampilat), completat după modelul din Decretul 466/1979, având viza aplicată de DSP pe anul în curs. Persoanele în cauză se vor prezenta cu documentaţia susmenţionată la sediul Inspectoratului de Poliţie - Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din Oradea, Parcul Traian nr. 8, în zilele de vineri, între orele 08,30 - 13,00, în vederea autorizării şi luării în evidenţă. În conformitate cu prevederile legale, deţinerea şi utilizarea substanţelor toxice, constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legii.
Având în vedere competenţele, lucrătorii de poliţie desemnaţi, efectuează controale în vederea verificării respectării legalităţii în domeniu.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.