Minciuna are picioare scurte
La sfârşitul săptămânii trecute, respectiv sâmbătă, 16 februarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, alături de poliţiştii din Olcea, i-au depistat pe raza localităţii bihorene Ucuriş pe V.R.C., de 21 de ani, din Urvind, şi pe orădeanca N.T., de 29 de ani. Cei doi sunt suspectaţi că în perioada 12 - 15 februarie a.c. şi-ar fi atribuit în fals calitatea de proprietari ai unei garsoniere de pe raza municipiului Oradea. Tinerii închiriaseră garsoniera respectivă de la proprietarul real, iar apoi au dat un anunţ în ziar, oferind-o spre închiriere la un preţ negociabil. Astfel, cei doi ar fi pretins de la patru persoane diferite sume de bani, în schimbul cărora păgubiţilor le-a fost închiriată aceeaşi garsonieră. Totodată, trei din părţile vătămate ar fi primit de la suspecţi chei care nu deschideau uşa apartamentului în cauză. Când au dorit să se mute în garsoniera proaspăt "închiriată", păgubiţii s-au trezit că nu pot pătrunde în interior şi au alertat poliţia. Prejudiciul cauzat se ridică la 200 euro şi 1.700 lei. În cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi pentru recuperarea prejudiciului.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.