Sediul Direcției de Asistență Socială Oradea a fost, recent, gazda unui moment deosebit, dedicat sărbătorilor de iarnă.

Membrii corurilor „General Traian Moșoiu” și „Margareta” din Oradea au trecut, zilele trecute, pragul Direcției de Asistență Socială Oradea, pentru a prezenta un frumos program de cântece. În semn de apreciere pentru prezență și pentru bucuria oferită, echipa DAS Oradea i-a răsplătit cu mici atenții, cu sprijinul Restaurantului Astoria.

„Le mulțumim corurilor „General Traian Moșoiu” și „Margareta”, pentru acest moment frumos și pentru implicare, deoarece au adus un plus de căldură și apropiere în activitatea noastră zilnică. Totodată, mulțumim Restaurantului Astoria, pentru întregul sprijin oferit”, au menționat reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oradea.