Ne-aţi solicitat, vă răspundem
Cum e bine să fac?
"Am împlinit vârsta de 55 de ani şi am o vechime în muncă de 35 de ani, ne scrie Maria C., din Oradea, strada Arabilor, nr. 10. Sunt suferindă, am diabet, hipertensiune arterială, tromboflebită. M-ar interesa dacă pot să mă pensionez anticipat sau dacă am alte posibilităţi decente prin care să-mi rezolv situaţia actuală incertă, mai ales că la firma unde lucrez se fac restructurări."
Posibilitatea favorabilă pentru petentă este - ne precizează dna Luminiţa Popescu, director Departament Stabiliri Pensii din cadrul Casei Judeţene de Pensii - să se pensioneze în gradul III de invaliditate, care îi dă dreptul la a activa cu jumătate de normă, respectiv 4 ore, fapt care i-ar permite să beneficieze atât de pensia de boală, cât şi de salariul cuvenit celor 4 ore lucrate. Pensionarea anticipată este posibilă, în cazul de faţă, doar peste doi ani, timp în care ar putea fi restructurată şi, evident, neîncasând nici un venit.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.