Ne-aţi solicitat, vă răspundem! Căi de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei
Nemulţumirile conducătorilor auto generate de sancţiunile contravenţionale aplicate de către poliţie, oferă posibilitatea legală ca acestea să fie contestate, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe în privinţa celui care a greşit. La solicitarea câtorva cititori ai ziarului nostru, prezentăm căile de atac împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei, conform Ordonanţei de urgenţă nr. 195, privind circulaţia pe drumurile publice.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi, după caz, a actului prin care s-a dispus una din sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute în ordonanţa de urgenţă, se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la sediul unităţii de poliţie din care face parte poliţistul care a constatat fapta.
Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare, de la data înregistrării acesteia la unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care a constatat fapta.
Plângerea, împreună cu dosarul cauzei se trimite, de îndată, instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită fapta.
Instanţa învestită cu soluţionarea cauzei dispune asupra legalităţii şi sancţiunile contravenţionale complementare administrative.
Hotărîrea pronunţată în primă instanţă este supusă recursului.
Recursul, împreună cu actele care au stat la baza hotărîrii, se depune la instanţa a cărei hotărîre se atacă, în termen de 15 zile de la comunicare.
Judecata se face de urgenţă, cu citarea părţilor, iar hotărîrea tribunalului este definitivă şi irevocabilă. Posibilitatea achitării, în cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului verbal, a jumătate din minimul amenzii, se aplică şi în cazul cumulului de contravenţii, suma datorată neputând depăşi maximul prevăzut de lege pentru contravenţia cea mai gravă.
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organele de urmărire penală competent.
În cazul în care fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că ea aceasta constituie contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe hotărîrea judecătorească, se trimit de îndată organelor în drept să constate contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun, conform legii. Plângerea suspendă executarea.
Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organelor care au aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.
În cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, judecătoria va cita şi societatea de asigurări menţionată în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.