Copiii din familiile aflate în dificultate care frecventează Centrul de Zi din cadrul Administraţiei Sociale Comunitare Oradea au sărbătorit Ziua Internaţională a Copilului, marți, 30 mai, într-o atmosferă plină de voioşie. Această sărbătoare a copilăriei a fost marcată prin diferite activităţi de creaţie şi jocuri specifice vârstei.

 

Astfel, sub deviza „Ne jucăm, dansăm, ne mascăm şi câştigăm!”, copiii s-au bucurat de minunate picturi pe faţă, au participat la o paradă a măştilor şi costumelor de carnaval confecţionate de către ei, și ajutaţi de educatoarele lor, în atelierul centrului.  S-au întrecut la concursuri pentru cel mai bun desenator, „Portretul”, întrecere în cadrul căreia fiecare grupă de copii a ales câte un reprezentant, care şi-a desenat chipul, în timp ce era legat la ochi, coechipierii trebuind să-l ghideze.  O serie de întreceri, precum „Balonul zburător”, „Ştafeta cuburilor”, „Plimbatul portocalei” au avut darul de a aduce bucurie în sufletele copiilor. Nici cei mici, din grupa preşcolară, nu s-au plictisit, participând la un concurs de ghicitori şi având parte de o multitudine de jocuri interactive, „Veverițele  hărnicuțe”: joc cu mingi colorate, „Maimuțele și mingile de cocos”:  joc pe echipe, jocuri de orientare: „Animăluțele merg să se  adape” şi joc cu text şi cântec: „Pomișorul”. S-au acordat premii şi diplome pentru cel mai bun desenator şi pentru merite deosebite în urma participării la carnaval.

Şi pentru că a fost 1 Iunie, ziua lor a fost încununată cu o petrecere de neuitat, cu tort festiv, sucuri, muzică, dans şi, nu în ultimul rând, cu daruri care mai de care mai frumoase.

Administraţia Socială Comunitară Oradea încearcă prin aceste activităţi să aducă un strop de bucurie copiilor, mai puţin privilegiaţi, misiunea Centrului de Îngrijire de Zi fiind prevenirea abandonului şi a instituţionalizării copiilor, prin asigurarea unor activităţi de îngrijire, educaţie şi nu numai, copiii beneficiind de recreere şi socializare și, nu în ultimul rând, de afecțiune din partea personalului centrului.