Orădenii vor rămâne din nou fără apă caldă în următoarele zile. Astfel, în perioada 15 - 18 septembrie a.c., se va opri furnizarea apei calde la punctele termice 119, 200, 202, 203, 204, 206-210, 215-217, 300-305, 308, 309, 311, 315, 316, 401, 404-407, 409-417, 420, 422, 603, 611-613, 836, 856, 868 şi 869 pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la Magistrala nr. 4 de termoficare. De asemenea, se va întrerupe şi furnizarea agentului termic primar la consumatorii racordaţi direct la reţeaua ce urmează a fi oprită. Vor fi afectaţi consumatorii situaţi pe malul drept al Crişului Repede, în perimetrul format de străzile Sf. Apostol Andrei, C-tin Brâncuşi, Spartacus, Ep. Ioan Suciu, C. Coposu, Olimpiadei, Berzei, Depoului, Izvorului, L. Pasteur, respectiv cei din zona Dragoş Vodă, Gara Velenţa, Piaţa Nucetului (Cartierul "Prima Casă"), Nufărul III (str. Nufărului, de la intersecţia cu str. Ciheiului, C-tin Nottara şi adiacente), precum şi cei din comuna Sânmartin.