Incendiile produse în urma arderii vegetaţiei uscate au dat bătăi de cap pompierilor în ultimele zile. Pompierii bihoreni au intervenit la un număr record de incendii, având nici mai mult nici mai puţin decât 16 misiuni de acest gen în decurs de numai două zile. O sută de hectare de teren au fost afectate de incendii, în zilele de 7 şi 8 martie, în comunele Finiş, Bunteşti, Rieni, Sânnicolau Român, Paleu, Sălacea, Holod, Dumbrăviţa Mică, Avram Iancu, Chistag, Picleu, Cărpinet, cât şi în Aştileu, Beiuş şi Oradea, unde a fost afectată şi o livadă de pomi fructiferi. Pompierii de la Detaşamentul Beiuş au fost solicitaţi să intervină în data de 7 martie şi pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie particulară situată pe strada Crişului din localitate. Incidentul a fost cauzat de efectul termic al coşului de fum neprotejat faţă de materialele combustibile. Pagubele produse de incendiu au fost estimate la 1.500 lei. Niciunul dintre incidentele din ultimele zile nu s-au soldat cu victime.