O femeie de 270 de kilograme a avut nevoie de ajutorul pompierilor - Intervenţie neobişnuită
Pompierii orădeni au avut parte, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de o intervenţie mai puţin obişnuită. Ei au fost chemaţi în ajutorul unei femei care cântăreşte 270 de kilograme şi care avea nevoie să ajungă la spital. Pentru a scoate femeia, imobilizată la pat, din casă, echipajele au acţionat cu autospeciala de lucru la înălţime.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana", cpt. Camelia Roşca, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.55, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea au fost mobilizaţi pe strada Parcul Traian, pentru salvarea unei persoane care necesita îngrijiri medicale urgente, dar se afla în imposibilitatea de se deplasa la spital. "Pentru scoaterea femeii, cu o greutate de circa 270 kilograme, din apartamentul situat la etajul 3, forţele de intervenţie au acţionat cu autospeciala de lucru la înălţime, aceasta fiind evacuată prin balconul locuinţei", a precizat cpt. Camelia Roşca. Intervenţia s-a terminat cu bine, în jurul orei 05.00. După aducerea la sol, în siguranţă, a femeii în vârstă de 34 ani, pompierii militari au transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean, cu autospeciala de transport personal şi victime multiple din dotarea inspectoratului, aceasta fiind asistată medical, până la spital, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. În cursul aceleiaşi nopţi, echipajele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au intervenit pe strada Fagului din municipiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. În momentul sosirii echipajelor la adresa indicată, flăcările se manifestau violent, afectând autovehiculul în proporţie de aproximativ 80%. Pompierii militari au localizat şi lichidat incendiul în mai puţin de zece minute de la primirea apelului prin sistemul unic 112, împiedicând propagarea acestuia la un alt autoturism aflat la o distanţă de circa un metru. Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului un scurtcircuit, determinat de un conductor electric defect. Tot la sfârşit de săptămână, pompierii orădeni au acţionat pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la camera de zi a unei locuinţe situate în Biharia. Ca urmare a producerii evenimentului, generat cel mai probabil de mijloace de încălzire (reşou) amplasate necorespunzător faţă de materiale combustibile, au ars elemente de mobilier din încăpere, aparate electrocasnice şi o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi acoperiş din lemn cu învelitoare de ţiglă. De asemenea, duminică, pompierii au acţionat pentru stingerea unui incendiu produs la o construcţie auxiliară din cadrul unei gospodării situate pe strada Valea Frumoasă din municipiul reşedinţă de judeţ. Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul în locuri nepermise, au ars deşeuri menajere şi din hârtie. Şi pompierii din cadrul Staţiei Aleşd au intervenit în localitatea Peştiş, pentru localizarea şi lichidarea un incendiu izbucnit la un autoturism. Incendiul, provocat cel mai probabil de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, a afectat circa 60% din compartimentul motor, bordul, scaunele şi tapiţeria din interiorul autovehiculului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.