Asociația Lumea lui Iannis anunță deschiderea unei a patra locații pentru pacienții care se tratează de cancer în Oradea. Noua locație a fost oferită de un cuplu care și-a cedat casa și este situată pe strada Lăpușului.

„Numărul nopților acoperite a crescut an de an, ajungand în acest moment la 2.500. Am dezvoltat un sistem de evidență a finalului de tratament pentru a putea programa pacienții pe termen lung, toate cele șapte camere fiind ocupate, cu aproximativ 10 persoane bolnave și aparținători, mai tot timpul“, informează reprezentanții asociației. „Pentru că nevoia de sprijin este uluitor de mare, am considerat oportun să cerem ajutorul comunității pentru o a patra locație. Si răspunsul nu a întârziat să apară: un cuplu, oameni extraordinar de empatici, prieteni ai noștri de pe vremea când mergeam pentru tratamentul propriului copil în Italia, și-au cedat casa în folosul celor care se tratează de cancer la Oradea. Noua locație de pe strada Lapușului a fost rapid amenajată pentru o pacientă din județul Maramureș în stare gravă care necesita intervenția urgentă a medicilor și care fără această posibilitate de cazare gratuită nu și-ar fi putut permite tratamentul“, se arată în comunicatul transmis.  Așadar, în acest moment, asociația dispune de 4 locații cu 8 camere în total și cu o capacitate de cazare de minim 12 persoane. De cazare gratuită poate beneficia orice pacient oncologic (și apartinatorii săi) care se tratează sau face investigații / controale la Oradea, în limita locurilor disponibile, indiferent de locul în care se tratează, perioada tratamentului, mediul de proveniență. Asociația menționează că toate persoanele cazate au beneficiat de masă caldă, mulțumită unor sponsori generoși care au înțeles valoarea implicării sociale în detrimentul câștigului propriu. „Un alt aspect pozitiv al acestui an a fost îmbunătățirea relației cu medicii oncologi, bazată cel mai probabil pe faptul că au înteles ca suntem parteneri serioși pe care se pot baza pentru pacientii lor, iar suportul nostru contribuie la eficiența tratamentului”, se mai arată în informare. Asociația Lumea lui Iannis mai are în desfășurare și alte proiecte. Dintre acestea amintim:  Ali Taxi -  Taxi pentru viață – serviciul de transport gratuit inițiat la începutul anului 2021 a deservit numeroși pacienți aflați în nevoie. „Dureros, dar și plin de împlinire a fost cazul lui I.,  un copil de 7 ani, cu cancer, care, zilnic, pe toată perioada radioterapiei, ce a însumat 40 zile, a beneficiat de transport din Carei în Oradea și retur. Nimeni din familie/comunitate nu putea să ofere acest sprijin, iar fără minunații voluntari șoferi acest copil nu ar fi avut acces la tratamentul care îi dă speranță la viață“, transmite asociația. De asemenea, prin proiectul Bursa Ali, mulțumită unui sponsor important și în anul școlar următor un nou beneficiar, un copil cu cancer, va beneficia de sprijin în achitarea taxelor de școlarizare. Acest program facilitează dreptul la educație al copiilor, sprijină reintegrarea socială a celor care se tratează de cancer și stau perioade îndelungate în spital, încercând, totodată, să reducă povara financiară a părinților. Cresc, de asemenea, și solicitările de sprijin ale familiilor pentru care transferul în Italia este singura șansă la viață a copiilor lor. Asociația se implică în obținerea de aprobări, traduceri documente, transport, cazare.

Gânduri de viitor

De-a lungul celor 4 ani de sprijin a pacientului oncologic și familiilor acestora, membrii asociației Lumea lui Iannis au observat necesitatea existenței unui loc tip refugiu, un centru de suport al celor diagnosticați cu această boală nemiloasă. Un loc unde să schimbe experiențe, să socializeze în siguranță, să discute cu personal calificat care să îi învețe să se împace cu diagnosticul, să beneficieze de consiliere psihologică, de ședințe de nutriție și de ședințe de kinetoterapie. „Pentru copiii oncologici, se impune, de asemenea, necesitatea unui loc unde să învețe, un loc unde să se joace cu cei ca și ei, în siguranță, un loc unde pot beneficia de ședințe de kinetoterapie pentru recuperare sau de medic nutriționist, care să le îndrume dieta zilnică, un loc unde părinții se pot întâlni și discuta provocările comune. Acești copii nu pot fi introduși în colectivitate imediat după finalul tratamentului ce implică de multe ori spitalizare de lungă și foarte lungă durată, iar când încheie tratamentul este recomandată vigilența socială pentru a preveni contaminarea cu viruși, bacterii. Una dintre cele mai mari probleme a copilului cu cancer este astfel marginalizarea și excluziunea socială. Pentru toți pacienții oncologici contactul cu mediul exterior este dăunator, tratamentul contra bolii oncologice ducând adesea la compromiterea imunității”, subliniază reprezentanții asociației.  Astfel s-a născut ideea construirii unui Centru care să aducă într-un singur loc toate aceste facilități și servicii suport, și unde pacientul oncologic să poată sa beneficieze de ele, în siguranță și mai ales gratuit - ALI CITY CAMP- tabăra urbană pentru copii și adulți oncologici.
„Suntem la etapa de identificare a unui teren potrivit și a unor oameni de bine sau entități locale care să ne sprijine în achiziționarea sau cesiunea lui. Este un pas important pentru a da startul construcției acestui centru care este atât de necesar în oncologia modernă și care înseamnă un suport vital în creșterea calității vieții pacientului mic sau adult atât pe durata tratamentului, cât și postcură”, mai transmite asociația.