Ieri, la Cantina Primăriei municipiului Oradea, cluburile "Lions Oradea", "Lions Oradea 22" şi "Leo Veritas" au oferit o masă caldă persoanelor aflate în dificultate. Astfel, peste 150 de orădeni aflaţi în baza de date a Administraţiei Social Comunitare Oradea sau înscrişi în cele două organizaţii ale pensionarilor din municipiu au fost beneficiarii unei mese calde şi a unui pachet cu alimente oferit de Cluburile Lions. Cum tradiţia de a oferi mese calde cere ca invitaţii să fie serviţi de membrii cluburilor "Lions", aceştia nu au ezitat să se "înarmeze" cu şorţuri şi polonice, pentru a demonstra încă o dată că ajutorul faţă de semenii aflaţi în suferinţă nu are şi nici nu trebuie să aibă limite. "Afişe pentru pace 2005" Joi, în foaierul Teatrului de Stat Oradea, sub patronajul clubului "Lions Oradea 22", şi în colaborare cu Liceul de Artă din Oradea, a avut loc festivitatea de premiere a celor mai reuşite afişe realizate de elevii Liceului de Artă. Anul acesta, tema generală pentru realizarea afişelor a fost "Pace fără frontiere". Concursul a debutat cu faza locală unde s-au înscris 32 de elevi, din care doi s-au clasat la faza naţională. Însă, aceştia nu s-au oprit aici. Vasilica Gal, elevă în clasa a VI-a, a obţinut locul I la faza naţională, calificându-se la faza internaţională. În cadrul manifestării au fost premiate atât lucrarea câştigătoare la faza naţională, cât şi cele opt lucrări declarate câştigătoare la faza locală. Pe lângă diplome, elevii au primit premii în bani şi pachete cu dulciuri.