Sâmbătă, 7 iulie a.c., va avea loc o nouă acţiune lunară privind colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice. În municipiul Oradea, punctele de colectare fixe stabilite de Primăria municipiului Oradea sunt: cartierul Rogerius  în  zona Spitalului Municipal "Dr. Gavril Curteanu'' şi în zona străzii Sovata, în dreptul Punctului Termic 109; cartierul Ioşia în  zona străzii Oneştilor, parcare supermarket Penny; cartierul Nufărul, în zona ultimei staţii de tramvai; Calea Clujului, în zona Staţionar 3 - Obstetrică-Ginecologie Oradea. Containerele vor fi disponibile sâmbătă, 7 iulie  2012, între orele 8.00-18.00. Deşeurile de echipamente electrice şi electronice colectate în punctele fixe de colectare vor fi preluate de S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea. Pentru cantităţi mari de DEEE persoanele fizice şi/sau juridice, asociaţiile de locatari pot contacta S.C. Bene Internaţional S.R.L. Oradea la tel. fix: 0259/406-276; tel. mobil: 0731/372-103, firma asigurând preluarea şi transportul gratuit pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice.