O nouă selecţie pentru solicitanţii de case Habitat
Habitat pentru Umanitate Beiuş anunţă familiile care locuiesc în condiţii improprii şi care doresc să beneficieze de o locuinţă simplă, decentă, sănătoasă şi accesibilă ca preţ că încă mai pot depune cerere pentru o locuinţă de tip Habitat.
Până în 16 februarie 2004, familiile nevoiaşe din Beiuş şi împrejurimi sunt aşteptate la sediul organizaţiei din Beiuş, str. N. Iorga, nr. 27 din cartierul Habitat, lângă Auto Service Bunicău, peste drum de moara lui Savu), pentru a completa o cerere pentru obţinerea unei locuinţe.
Familiile care au depus o cerere pentru locuinţă sunt aşteptate marţi, 17 februarie 2004, ora 17, în incinta clubului Gr. Şc. "Ioan Ciordaş" Beiuş (fostul Liceu industrial, peste drum de piaţa agroalimentară), la prima întâlnire cu membrii comitetului de selecţie.
Mai mult de 350 de români sunt deja proprietarii unei locuinţe Habitat. Dintre aceştia 272 trăiesc într-o casă Habitat construită de filiala din Beiuş. Cele trei criterii majore de selectare a familillor sunt nevoia urgentă de locuinţă, dorinţa familiei de a munci la construcţia propriei case alături de alţi voluntari şi posibilitatea returnării valorii locuinţei, fără dobândă, fără avans şi fără profit, în rate lunare, pe o perioadă de până la 20 de ani, în rate lunare între 15 şi 36 de dolari pe lună.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.